Germina Nagâț, membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), atrage atenția asupra consecințelor deciziei de achitare în cazul Gheorghe Ursu. ”E grav că se dă un semnal către torționarii anilor 80 că nu vor mai avea probleme în instanță”, a declarat Nagâț pentru Radio Europa Liberă.

Magistrații Curții de Apel Bucureşti (CAB) i-au achitat, joi, pe Marin Pârvulescu și Vasile Hodiş, judecaţi pentru crime împotriva umanităţii în dosarul disidentului Gheorghe Ursu, schimbându-le și încadrarea în tratamente neomenoase. Este o decizie în primă instanță, care poate fi atacată.

Fiul disidentului Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, s-a declarat șocat după decizia de achitare a foștilor ofițeri de Securitate din dosarul tatălui său. ”Sunt stupefiat! La 30 de ani de la revoluție este o bătaie de joc la adresa ideii de justiție.”, spune el într-un interviu pentru Europa Liberă.

Germina Nagâț, fostă directoare a Direcției de Investigații din CNSAS, care cunoaște foarte bine cazul Gheorghe Ursu, susține într-o declarație pentru Europa Liberă, că miile de probe din acest dosar demonstrau ”fără niciun dubiu că e vorba de o crimă politică și o crimă împotriva umanității”.

”Este una dintre cele mai șocante decizii pe care le-am văzut în justiție, nu doar pe tema securității ci în general, e uluitor ce s-a întâmplat. Dacă cineva citește concluziile scrise pe care le-a pus Andrei Ursu în acest proces, peste 180 de pagini de mărturii și de citate din documente, toate probele atașate, își dă seama că era de domeniul evidenței că a fost o crimă politică, că a fost o crimă împotriva umanității. Iar argumentația era esențială, nu doar pentru speța asta, ci pentru toate crimele împotriva umanității care s-au făcut în timpul regimului comunist. Eu nu pot să înțeleg această decizie și sunt absolut șocată.

Toate probele care au ieșit la iveală în ultimi ani, de prin 2014 încoace- cauza a fost preluată după ce anterior fusese închisă-, dovedeau peremptoriu acest lucru: că e vorba de crimă politică și o crimă împotriva umanității. Aceste probe- mii de documente luate din arhiva Securității, de la CNSAS ( Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității n.r.)-, erau mărturii foarte clare și fără niciun dubiu demonstrau asta.

Judecătorul a făcut, după părerea mea, un lucru nu doar etic înfiorător, ci îngrozitor și pentru noi toți, care la 30 de ani de la revoluție, așteptăm în țara asta justiție și credeam că s-a făcut o rază de lumină în procesul Vișinescu, în procesul Ficior. (Ioan Ficior, fost comandant al lagărului de muncă de la Periprava, Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, ambii condamnați la 20 de închisoare pentru crime împotriva umanității. N.R:)

Riscurile, și nu doar pentru cauza lui Andrei Ursu, sunt că se creează un precedent pentru a nu aduce în fața instanței foarte multe alte cazuri similare din anii 1980. Torționarii anilor 80 trăiesc și își mănâncă liniștiți pensiile, cei din anii 50-60 sunt mult mai puțini, au dispărut pe cale naturală. Este un semnal că torționarii din ultimii ani ai represiunii comuniste nu vor mai avea probleme în instanță și mai este un semnal pe care îl primesc toate victimele din ultimii ani ai represiunii comuniste, ani care nu sunt cu nimic mai palizi sau mai blânzi decât anii 50. Asta este problema cu acest proces și asta este miza lui, de asta este foarte grav ce s-a întâmplat”, declară Germina Nagâț pentru Europa Liberă.

Sursa: Radio Europa Liberă

Citește și

BREAKING Prima sentinţă în procesul istoric al morţii dizidentului Gheorghe Ursu. Foştii ofiţeri de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au fost achitaţi de Curtea de Apel Bucureşti

 

18 COMENTARII

  1. Nu s-a mers mai departe de turnatori.
    Securistii nu trebuia atinsi.

  2. Poporul, ca la țara, se mulge: daca geme trebuie sa fie de placere. Si totul pentru ca îmbuibații vor maai mulți bani!

  3. Socanta sau inadmisibil de acceptat . Domnilor judecatori, faceti-va cu onoare treaba. Nu sunteti sub papucul nimanui , nici macar a A. Florea….Ori suntem Tara UE , ori ne intoarceam la R.S.Romania. voi nu aveti teama de popor , de furia oamenilor si a familiei?
    Netrebnica decizie, care trebuie imediat atacat unde se poate … O rusinoasa si batjocoritoare sentinta la adresa victimelor care au suferit si la adresa oamenilor de buna credibnta. Poate ca acesti judecatori trebuie scosi din magistratura …

    • Pana la urma s-ar putea sa fie nevoie sa fie scosi TOTI judecatorii si procurorii din magistratura romaneasca. In ultimul timp Justitia da numai sentinte cel putin ciudate.

  4. Pai da, voi in ce tara va credeti? Aveti impresia ca Romania a iesit din comunism?

    Tot Securitatea e la putere. Nu aia imaginata de PSD pentru propaganda, ci PSD-ul insusi si cu prietenii lor, gen securistul bogat Voiculescu.

  5. Pamflet
    Dupa ei colaboratorii (victimele fostate sa colaboreze) sunt vinovatii de ce a fost in timpul comunismului. Ofiterii de securitate si nomenclaturistii din partid si din stat (academie, televiziune, uniunile de creatie, casele de film, scoli si universitat, armata, militiei) nu au nicio vina si nicio responsabilitate

  6. E socant dar se stie foarte clar de ce.

    Imediat dupa ce Dragnea, Iordache, Nicolicea, PSD si Curtea Constitutionala au distrus binomul DNA-SRI, structurile corupte din justitie s-au refactu sub Savonea actuala presedinte a CSM. Va mai amintiti de judecatorul Costiniu si reteaua lui Catalin Voicu? Sunt stenograme publicate de cum acea retea aranja sentintele. La fel e si acum cu Savonea si reteaua ei de judecatori si securisti.

    Iata ce inseamna decuplarea procurorilor de o institutie specializata in interceptari, ascultari, filmari si filaje:

    1. Traficantii de carne vie isi fac veacul si o multime de fete tinere sunt date disparute. Cine stie daca sunt ucise ca Alexandra din Caracal sau tinute drept „sclave pt produs” de catre proxeneti, udeva in occident.

    2. Padurarii sunt batuti si omorati de mafia lemnului.

    3. Justitia ajunge dominata de retele corupte gen Costiniu si Savonea

    4. Politicienii fura banii cetatenilor platitori de taxe intarzaiind dezvoltarea acestei tari asa cum bine au documentat reporterii de la Recorder.

    • dp, e jale.

    • Si pe astia de fac chestiile de mai sus cine ii voteaza?
      Tinerii nu fac politica ,altii stau oe acasa.
      Asa votanti asa clasa politica avem.

    • Aveți dreptate. Cred că justiția a fost pusă la dispoziția penalilor mai ales cu aportul CCR. Sper să vină vremea să fie judecați pentru aceste fără de legi.

  7. Dar presedintele Santa Klaus nu este revoltat..?
    Normal ca nu..pe el nu il deranjeaza decat ce tine de alegerea lui in al doilea mandat..

    • Pe el nici cei 22000 de criminali, pedofili si violatori eliberati din puscarii in ultimii 2 ani pe baza unei legi pe care a semnat-o „ca primaru'” si care fac dezastru prin tara nu-l deranjeaza! Ce treaba are el cu ei?!

  8. CAB!
    Și cu asta am cam zis totul…
    Păi nu de la capitală se dă ora exactă?
    Așa dă și CAB-ul mesaj către „provincie”!
    Sictir, justiția română!
    Oare ați meritat manifestările organizate pentru sprijinul dvs.??

  9. Justitia din Ro este in mare masura fata in casa a securitatii, fie si numai pentru simplul fapt ca eventualii candidati la facultatile de drept erau triati de nomina odiosa. imediat dupa lovilutie, in aceleasi gradinite cu orar prelungit ale ministerului de interne, majoritatea studentasilor erau fii si fice de vajnici aparatori ai oranduirii socialiste, adica mai pe scurt, tradatori de neam. nu va amagiti, sistemul juridic din Ro este mostenirea tancurilor sovietice si fooartee departe de un sistem juridic european, ca sa nu vorbim de sistemul cu jurati, cel mai bun si mai performant din societatile modene avansate.

  10. Nu pricep cum un stat care nu e stat de drept in fapt este mentinut in UE. Se pare ca aceasta UE este doar o facatura construita strict pe interese economice, restul fiind doar teorie goala. Cred ca incet-incet le vom da dreptate englezilor….

  11. Bogdane, tu scrii printre noi dar nu esti nepotul tortionarului titoist deja mort?

  12. Romania este plina de judecatori care , dupa comportamentul profesional , pot fi declarati rusini nationale .

  13. @Remarcați și că aceia din cazul judecat au și varianta judecării cazului la o instanță internațională, putând apoi solicita și verificări și sancțiuni de la Inspecția Judiciară, în funcție și de soluția dată în cauză de instanța internațională la care ar putea solicita judecarea cazului, ?

  14. PS.
  15. Mircea Dinescu, disidentu’ lu’ peşte [1]

     
     
     
     
     
     
    29 Votes


    Wikipedia

    MIRCEA DINESCU

    de la Wikipedia, enciclopedia liberă

    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

    Mircea Dinescu (n. 11 noiembrie 1950, Slobozia) este un poet, scriitor, publicist şi om de afaceri român.

    Scurtă biografie

    Fiu al lui Ştefan Dinescu, muncitor metalurg şi al Aureliei Badea, casnică, Mircea Dinescu a studiat la Facultatea de Jurnalism a Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, Şcoala Superioară de Partid.

    Şi-a efectuat stagiul militar la Securitate [1], pentru că: „Protectorii săi l-au ajutat să «facă armata» într-un mod netraumatizant“ [2]. Aceiaşi „protectori“ l-au susţinut şi „să publice o primă carte“ [3] „Pentru ca apoi să îi găsească o sinecură – pitorescul post de portar al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, ocupat de poet (mai mult cu numele) în perioada 1972-1976“ [4]. Direcţionat puternic spre prim-planul vieţii literare de aceiasi „protectori“, Mircea Dinescu pătrunde rapid în cercurile literare din epocă, devenind membru al Uniunii Scriitorilor, Secretar UTC al Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România, membru al Partidului Comunist Român şi redactor la revistele Luceafărul şi România literară.
    Dintr-o notă a Securităţii, publicată în Cartea Albă a Securităţii, aflăm: „De exemplu Titus Popovici, Anghel Dumbrăveanu, Teodor Balş, George Bălăiţă, Eugen Barbu, Mircea Dinescu au spus scriitorilor aflaţi la vila Paltinul din staţiunea Neptun că sunt profund mişcaţi de aprecierile de care se bucură scriitorii în faţa conducerii, ca oameni ataşaţi, oricând gata să slujească patria şi poporul.“ [v. Cartea Albă a Securităţii, nota 129, p. 137, 1978].

    În anul 1981, pe când era încă student al Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”, suferă o condamnare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru agresarea unui coleg de redacţie de la revista Luceafărul, Iulian Neacşu [5].
    În continuare, poetul este un răsfăţat al sistemului comunist şi al Uniunii Scriitorilor din România, apărând, în calitate de ziarist oficial, cu pixul în mână, luând notiţe, lângă Preşedintele RSR Nicolae Ceauşescu[6].


    MD+Ceausescu
    Cartea sa, Moartea citeşte ziarul, respinsă de cenzură în 1988, a fost publicată la Amsterdam, în limba română, pentru cunoscătorii limbii române din Olanda [7]. În ciuda lipsei de libertate din România comunistă, în anul 1988, unii scriitori români, printre care şi Mircea Dinescu, îşi vor petrece zilele de Crăciun, la familia Covaci, în compania familiei ambasadorului Marii Britanii, a ataşatului cultural al Iugoslaviei, Moma Koproviţala şi a altor reprezentanţi oficiali străini [8]. Va urma seara Crăciunului, sărbătorita la Ambasada Olandei din România, în prezenţa multor intelectuali români, printre care şi Andrei Pleşu [9].

    În 1989 este concediat de la „România Literară” din cauza unui interviu acordat ziarului francez comunist „Libération”, în care făcea o critică acidă la adresa lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist de la Bucureşti, dar susţinea cu mare aplomb sistemul comunist de la Moscova, perestroikist, prezentându-l ca pe un model pentru comunismul practicat în România [10], făcând chiar unele afirmaţii terifiante: „Nu ştiu dacă Gorbaciov e sau nu considerat un ţar bun de către popoarele de dincolo de Prut (…) dar în Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.G. şi România, el este un vestitor de bine, un Mesia al socialismului“ [11]. Din Cartea Albă a Securităţii, D 10 966, vol. 6, f. 9-16, p. 505, aflăm că Mircea Dinescu, deşi supravegheat, putea transmite mesaje în afara ţării, prin telefon, în mod liber (v. conţinutul unei convesaţii telefonice dintre Mircea Dinescu şi Alexandru Papilian: „Mircea Dinescu: «Şi de-aia am intrat în partid, ca să mă port ca un membru de partid liber». (…) În legătură cu interviul apărut în Franţa, între cei doi s-a purtat următorul dialog: Alexandru Papilian: «Am văzut, astăzi, cum îţi spun, interviul din Libération». Mircea Dinescu: «A apărut interviul în Libération?». Alexandru Papilian: «Da. Cu o fotografie mare, foarte frumoasă». Mircea Dinescu: «Da». Alexandru Papilian: «Ocupă aproape două pagini de ziar». Mircea Dinescu: «Aha! Sunt fotogenic?». Alexandru Papilian: «Eşti fotogenic. Cam trist. Dar eşti fotogenic…» Mircea Dinescu: «Tristeţea este meseria mea să ştii…» [12]. Interviul are drept consecinţe arestarea sa la domiciliu şi excluderea din partid. Este pus sub supraveghere permanentă şi i se interzice contactul cu orice persoană în afara familiei. În străinătate, începe o largă campanie de solidaritate cu poetul, susţinută în special de „Frankfurter Allgemeine Zeitung” şi postul de radio „Europa liberă„, cu rezonanţă în Olanda, Franţa, Elveţia şi Germania.

    Pe 22 decembrie 1989, este dus la televiziune împreună cu coloanele de manifestanţi, de unde anunţă românilor fuga lui Ceauşescu şi declanşarea Revoluţiei [13], [14]. Devine membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională.
    După Revoluţia din decembrie a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, funcţie abandonată prin demisie. Este membru al Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fondator al „Fundaţiei pentru poezie”, membru în Consiliul director general al editurii „Seara”, membru al Consiliului Editorial al ziarului „Cotidianul” (postura din care declară: „MA DOARE ÎN CUR că sunt incompatibil!”) [15], membru al „Fundaţiei pentru Promovarea Literaturii Germane din România”. Poetul Cezar Ivănescu, în cartea „Pentru Marin Preda” l-a acuzat pe Mircea Dinescu de implicare în moartea marelui prozator Marin Preda [16], [17]. De asemenea, „Victor Roncea, coordonator al campaniei «Voci curate» de la Civic Media, a declarat că un membru de frunte al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu, reprezintă interese străine fiind documentat de unitatea anti-KGB a Securităţii. Potrivit informaţiilor dezvăluite de Roncea, există mărturii ale unor foşti ofiţeri ai UM 0110 privind legăturile lui Mircea Dinescu cu KGB, nu numai prin soacra acestuia, Ludmila Loghinovskaia. Astfel, în 1989, acesta a urmat un traseu complicat prin ţările baltice, pentru a ajunge ulterior în Crimeea, unde a primit instrucţiuni precise privind rolul său în lovitura de stat pregătită de sovietici, cunoscută generic sub numele de «Revoluţia» din decembrie 1989. Informaţiile respective se afla şi în arhivele CIA, s-a afirmat în emisiune.“ [18], [19], [20], [21].

    Personalitate a vieţii publice

    Cărţile poetului Mircea Dinescu au fost răsplătite cu numeroase premii, printre care Premiul Academiei Române şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România.
    Despre rolul lui Dinescu pe scena culturală contemporană, Gabriel Liiceanu scrie[22]:
    „Mircea Dinescu este simbolul şi purtătorul de sens al mahalalei contemporane la români. El o reprezintă în viaţa de zi cu zi, dar deopotrivă o hrăneşte şi o potenţează la televizor sau în revista porno-politică Plai cu boi, născută din această mahala şi întreţinând-o, la rândul ei, cu fast, abjecţie şi talent”.

    Afaceri

    În 2005, fondează ziarul „Gândul” în asociere cu jurnalistul C.T.Popescu. În prezent este şi proprietar al publicaţiilor: „Plai cu Boi”, „Aspirina Săracului” şi „Dilema Veche”. Parte din investiţiile sale materiale s-au regăsit în diverse proiecte din agricultură, în special în enologie.

    Mircea Dinescu este fondatorul portului dunărean cultural Cetate (Dolj), primul „port cultural” din Europa. Portul cultural este parte a Fundaţiei pentru Poezie „Mircea Dinescu”, ce se dezvoltă la 30 de kilometri de Calafat şi 70 de kilometri de Drobeta Turnu-Severin şi de Craiova. Scopul acestuia este, potrivit fondatorilor, „realizarea unei zone de conectare culturală permanentă a creatorilor români din diverse domenii artistice cu mediile culturale din întreaga Europa”. Amenajat pe amplasamentul unui fost port cerealier, care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, el a fost reamenajat ca destinaţie turistică şi culturală.

    În anul 2004 a luat în chirie o cramă şi câteva zeci de hectare de vie revendicate încă din 1992 de moştenitorii boierului Petre Durlescu, care au câştigat în instanţă retrocedarea viei şi cramei de la Galicea Mare, închiriate de Mircea Dinescu, sentinţa definitivă fiind dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [23].

    Numit de Ion Iliescu „moşier”, vinul produs de ferma sa se numeşte în mod ironic „Vinul Moşierului”. La ferma sa este amenajată de asemenea o galerie de artă.

    În 1997, Mircea Dinescu a vândut 30% din acţiunile săptămânalului satirico-politic „Academia Caţavencu” controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu [24] care prin compania „Realitatea Media” controlează grupul de presă „Caţavencu”.

    Referinţe

    1. ^ Mircea Dinescu, citat de ziarul Adevărul, 30.01.2008
    2. ^ Alex Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane, 1941-2000, art. Mircea Dinescu, Editura Maşina de Scris, p. 841
    3. ^ Alex Ştefănescu, ibidem
    4. ^ Alex Ştefănescu, ibidem
    5. ^ cf. Dosar Nr. 10121/1980, Şentinţa Penală nr. 1439, Şedinţa publică de la 4 septembrie 1981).
    6. ^ http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=627&Itemid=1
    7. ^ Moartea citeşte ziarul, Amsterdam, Olanda, 1989
    8. ^ http://1989.jurnalul.ro/stire-special/intalniri-conspirative-printre-scriitori-317999.html, ediţia din 24.12.2008, v. citat: „Lumea scriitorilor este urmărită asiduu de Securitate. Parcă mai mult ca de obicei, toată lumea suspectează pe toată lumea. Şi totuşi, toţi se frecventează reciproc./…/Era o atmosferă de incoştienţă şi con­spiraţie, în care nu se ştie cu precizie cine erau inocenţii şi cine «agenţii». Au venit, consecvenţi tradiţiei, să onoreze zilele de Crăciun Mircea Dinescu împreună cu Maşa şi socrii, Petru Maier, Ioanichie Olteanu, Sorin Titel. Au mai venit actorul Petre Nicolae, noul vecin al Covacilor, şi familia ambasadorului Marii Britanii.”
    9. ^ http://1989.jurnalul.ro/stire-special/intalniri-conspirative-printre-scriitori-317999.htmlibidem, citat: „Familia Covaci a fost invitată de Revelion la Ambasada Olandei, unde, printre invitaţii de marcă, s-a aflat şi Andrei Pleşu.“
    10. ^ Cartea Albă a Securităţii, nota 474, pp. 426-429
    11. ^ Cartea Albă a Securităţii, nota 474, pp. 426-429
    12. ^ Convorbirea în speţă a fost transmisă de postul de radio France Internationale la 15 decembrie 1989, fiind înregistrată de serviciul specializat al Securităţii, în cadrul Buletinului Radio nr. 633.“ (D 10 966, vol. 6, f. 9-16), Cartea Albă a Securităţii , p. 505
    13. ^ Document din arhiva TVR, „Mircea, arată că lucrezi!” http://www.youtube.com/watch?v=aPDF5_vWCXI
    14. ^ Document din arhiva TVR, secvenţa următoare, după cea a regizării momentului enunţului victoriei, „Am învins!” http://www.youtube.com/watch?v=VDmKFqmDnCI, v. şi nota anterioară
    15. ^ http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=629&Itemid=1
    16. ^ Pentru Marin Preda, Ed. Timpul, Iaşi, 1996
    17. ^ Înregistrare video-document din Arhiva TVR2, emisiunea Cu cărţile pe faţă, Cezar Ivănescu în dialog cu Cătălin Ţărlea, 1997, link
    18. ^ Afirmaţie făcută în emisiunea Naşul, B1Tv, din 04.11.2008, moderator Radu Moraru, invitaţi Victor Roncea şi Mihai Răzvan Vintilescu. v. şi citat: „Victor Roncea: Aş putea să fac câteva mici dezvăluiri. În anii pe care i-am petrecut cercetând aceste dosare am avut şansa să vorbesc şi cu foarte mulţi ofiţeri de Securitate, care după aceea unii dintre ei şi-au continuat activitatea în SRI sau SIE. Din aceste motive ei nu au putut face dezvăluiri care însă se află în dosarele de la CNSAS. CNSAS este o problemă în sine şi am spus-o de la bun început. Însuşi CNSAS a încălcat legea prin prima sa formulă când au făcut parte din acest colegiu persoane care au făcut înainte parte din Partidul Comunist. Or, Legea Ticu nu permitea asta. Radu Moraru: Dar, de exemplu, Cezar Ivănescu pe acest scaun a fost acuzat şi a şi murit la scurt timp după. Victor Roncea: Da, exact. Mircea Dinescu a fost activist al UTC. Andrei Pleşu a fost membru al PCR. Aceste persoane nu aveau ce căuta in CNSAS.“
    19. ^ Cezar Ivănescu, Scurtă istorie a conflictului meu cu Mircea Dinescu, „Mircea Dinescu a intrat în literatură ca un discipol al meu, chiar titlul primului său volum de versuri, Elegii de cînd eram mai tînăr, preia un vers din poemul meu, Amintirea Paradisului, „Cînd eram mai tînăr şi la trup curat…“. Relaţia armonioasă, de reciprocă simpatie a durat destul de mult, culminînd cu o întîmplare hazlie, petrecută în 1975, la Alba-Iulia, unde ne aflam invitaţi mulţi scriitori români cu prilejul sărbătoririi oficiale a împlinirii a 375 de ani de la Prima Unire a Ţărilor Româneşti, împlinită de Mihai Viteazul. Atunci Mircea Dinescu chiar s-a bătut cu un coleg (Mihai Gavril), amîndoi în stare de ebrietate, apărîndu-mi, chipurile, onoarea. Cînd a intervenit securistul oficial care călătorea cu noi, scriitorii, în autobuz, şi a încercat să-i despartă, toţi trei şi Mircea Dinescu şi securistul oficial au invocat numele cîte unui şef din Securitate, „eu sînt dintre oamenii lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“. La acea vreme credeam că e vorba de o pură retorică, acum îmi dau seama că mă înşelam amarnic… Din 1975, pînă în toamna lui 1979, am locuit şi eu şi Mircea Dinescu la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia, eu fiind protejat de Maestrul meu, Marin Preda, şi urît de mai toţi colegii întrucît nu eram băutor de alcool, eram cu mintea trează care veghea în preajma lui Marin Preda. Tot în 1975, pe coperta a IV-a a cărţii mele Rod III (Ed. C.R., 1975), Marin Preda a semnat singurul său text în care recunoaşte „o adevărată voce de mare poet“ la un contemporan al său. Sintagma „mare poet“ mi-a creat adversităţi durabile în lumea literară şi a coincis cu începutul ascensiunii sociale a lui Mircea Dinescu: secretar UTC la USR, apoi membru PCR şi student la „Ştefan Gheorghiu“. În 1980, după moartea lui Marin Preda, am publicat în revista „Luceafărul“ scrisoarea testamentară pe care mi-o lăsase Maestrul meu din primăvara anului 1979 şi i-am considerat vinovaţi pe toţi acei care, în ultima zi din viaţa marelui scriitor, au contribuit într-un fel la producerea tragicului deznodămînt, printre ei numărîndu-se şi Mircea Dinescu. Am reluat toate acuzaţiile în cartea mea Pentru Marin Preda (Ed. Timpul, Iaşi, 1996). În 1981 am fost martorul prozatorului Iulian Neacşu în procesul pe care acesta l-a intentat numiţilor Dinescu Mircea şi Dorin Tudoran, proces finalizat cu condamnarea celor doi… În 1990, Mircea Dinescu, „disidentul“ făcînd parte din grupul de la Comana condus de Gheorghe (Gogu) Rădulescu, ajunge Preşedinte (provizoriu şi apoi ales) al USR şi-mi desface în mod abuziv contractul de muncă (redactor la revista „Luceafărul“ a USR), fiind obligat să declar greva foamei în 5 ian. 1990. Am plecat din USR şi am reîntemeiat Societatea Scriitorilor Români (cu aproape 1000 de membri). După mineriada din 14 iunie 1990, am zăcut bolnav aproape doi ani (fiind bătut bestial de mineri), sediul şi arhivele Societăţii Scriitorilor Români au fost distruse iar eu am revenit în USR chemat de Laurenţiu Ulici, Preşedinte interimar al USR după ce Mircea Dinescu a plecat fără să-şi încheie mandatul şi aducând USR în pragul falimentului. Nu s-a făcut niciodată o anchetă serioasă privind ilegalităţile comise la USR în perioada în care a fost Preşedinte Mircea Dinescu. În 2005 l-am anunţat pe Eugen Uricaru, Preşedintele în funcţie al USR, că voi candida la preşedenţia USR (iunie 2005). Într-o zi stînd de vorbă cu Eugen Uricaru în biroul său, în prezenţa mai multor martori, Eugen Uricaru a rostit ceva de genul: „ei, dragă, în 1990 cînd scriai în «Baricada» şi-l înjurai pe Dinescu, credeam şi eu ca atîţia alţii că eşti nebun, dar acuma îmi dau seama că dacă Dinescu nu risipea banii Uniunii, astăzi am fi dat lefuri (şi încă mari) scriitorilor…“ La scurt timp a venit verdictul de la CNSAS, că Eugen Uricaru a făcut poliţie politică, verdict neprobat în niciun fel. Mi-am exprimat clar încă din 2005, în presă, neîncrederea în CNSAS atît timp cît în Colegiul acestei instituţii este cel puţin un securist, Mircea Dinescu. Semnalez similaritatea situaţiilor: şi în 1990, şi în 2008, aflat într-o poziţie-cheie, Mircea Dinescu se răzbună comiţînd o ilegalitate. Dacă în 1990, în România domnea o stare generală de anomie, azi ne pretindem un stat democratic, de drept, un stat european. Cum e posibil atunci ca un individ periculos, care sfidează legile, să fie în continuare tolerat în funcţii importante, liber să decidă, după bunul său plac, destinul unor oameni? Bucureşti, aprilie 2008“, link
    20. ^ Scrisoarea lui Cezar Ivănescu către preşedintele României Traian Băsescu, Agenţia de Ştiri AmosNews, 4 februarie 2008, link
    21. ^ Scrisori în căutarea dreptăţii. Scrisorile lui Cezar Ivănescu către Preşedintele USR, Ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu, februarie-aprilie 2008, link
    22. ^ G. Liiceanu, Uşa interzisă (Humanitas, 2002), p. 209
    23. ^ Mircea Dinescu trebuie să elibereze o clădire-cramă, Mediafax, 29.11.2007
    24. ^ [1]

    N.B. – Trimiterea la ziarul „Adevărul” de la nota [24] se referă la un articol intitulat Sorin Ovidiu Vântu, groparul FNI, a rămas curat şi uscat folosind o armată de oameni de paie. Iată pasajul relevant:

    «Expertiza contabila arata ca banii investitorilor, odata intrati in buzunarul lui Vantu, au avut diverse destinatii. Numai pentru reclama, in perioada ianuarie 1999 – mai 2000 s-au cheltuit sume de ordinul zecilor de miliarde. Publicitatea a fost asigurata, printre alte firme de specialitate, si de SC Curentul SA, care a incasat in doi ani, de la Sovinvest si FNI, peste 47 de miliarde de lei. Alte aproximativ 650 de miliarde de lei au plecat din conturile lui Vantu, Gelsor (societate la care Vantu era actionar majoritar) si Sovinvest pentru constituirea sau majorarea de capital social al unor societati la care Vantu era actionar (BID, Banca Comerciala Astra-Brasov). De asemenea, Editura „Ion Cristoiu” a fost achizitionata, in 1999, cu 900 de milioane de lei, din care trei sute de milioane au fost depuse „pe numele numitului Ion Cristoiu”. Tot din sectorul media, amintim si cumpararea actiunilor SC Catavencu SA, careia Vantu i-a virat 2,9 miliarde de lei in contul lui Mircea Dinescu. De asemenea, SC Mihai Tatulici Production SA a incasat 1,544 miliarde de lei, fiind o alta investitie a lui Vantu in presa.»

    — VA URMA —

    ***

    © Alexandru Dan Mitache • 2009

  16. PORTRET: Mircea Dinescu – de la dizidenţă la … „politică şi delicateţuri”

Motto: „Adevărul trist e că eşti cu atât mai liniştit cu cât vezi mai puţini oameni. E o şansă să stai pe malul Dunării, să simţi cum te linişteşte duhul apei, cum te odihneşte. Aici nu-mi pierd timpul cu politică sau alte discuţii aiurea, ci mă gândesc la vie şi la rodul ei, stau de vorbă cu ţăranii sau mă duc la piaţă să-mi aduc măcriş şi leurdă.” – Mircea Dinescu


de Răzvan Moceau








Scriitorul, publicistul, omul de afaceri şi de televiziune Mircea Dinescu s-a născut la 11 noiembrie 1950, la Slobozia, fiind fiul lui Ştefan Dinescu, muncitor metalurgist, şi al Aureliei Dinescu, casnică.

În perioada 1965 – 1969 a urmat liceul în localitatea natală, perioadă în care, pasionat fiind de literatură şi poezie, începe să scrie, debutând în anul 1967, în săptămânalul „Luceafărul” cu poezia „Destin de familie”.

În anul 1971 publică primul volum „Invocaţie nimănui”, distins cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. Cucereşte în scurtă vreme admiraţia colegilor de breaslă şi al criticilor, prin stilul său inconfundabil.

În perioada 1972-1976 ocupă un post de portar al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

În această perioadă publică volumele „Elegii de când eram mai tânăr”, Editura Cartea Românească, în 1973 şi „Proprietarul de poduri (stampe europene)”, Editura Cartea Românească, în 1976.scriitorul Mircea Dinescu in platoul Televiziunii Romane – 21 decembrie 1989.

Au urmat volumele „La dispoziția dumneavoastră”, Editura Cartea Românească, în anul 1979, „Teroarea bunului simț”, Editura Cartea Românească, în 1980, „Democrația naturii”, Editura Cartea Românească, în 1981, „Exil pe o boabă de piper”, Editura Cartea Românească, în 1983, „Rimbaud negustorul”, Editura Cartea Românească, în 1985, „Moartea citește ziarul”, Amsterdam, Editions Rodopi, în anul 1989 – volum refuzat de la publicare de autorităţile comuniste în anul 1988.

Între anii 1976 şi 1982 devine redactor la revista „Luceafărul”, devenit în timp instrument de propagandă naţionalist-comunistă, motiv pentru care, în perioada 1982-1989 devine redactor la revista „România literară”, rămasă totuşi o redută a libertăţii de exprimare.

Aceasta este şi perioada în care Dinescu devine un aprig contestatar al dictaturii comuniste. Astfel, poetul publică discursul „Pâinea şi circul”, rostit la un colocviu de literatură de la Academia de Arte din Berlinul de Vest în septembrie 1988, apoi acordă un interviu extrem de acid, în martie 1989, cotidianului francez Libération şi, în fine, publică, în noiembrie 1989, un articol intitulat „Mamutul şi literatura”, în cotidianul vest-german Frankfurter Allgemaine Zeitung.

Mai mult, în cursul anului 1989, când Ceauşescu era încă la putere, la postul de radio Europa Liberă au fost citite câteva pamflete ale lui Mircea Dinescu la adresa dictaturii.

Câteva fragmente din gândurile lui Dinescu comunicate publicului în această perioadă au rămas memorabile:

– „…să recunoaştem, după aproape o jumătate de secol de avânt socialist, că am căpătat ceva din paloarea asiatică. Copii gălbejiţi de subnutriţie, părinţi cu ochii micşoraţi de ură şi de disperare”.

– „Zidul Berlinului este în felul său o operă de artă, replică la statuia Libertăţii, o întruchipare în beton a unei ideologii care a umplut lumea cu ziduri abstracte”

– „Despre oamenii politici «providenţiali» aflaţi la cârma ţării s-a spus, pe bună dreptate, că dacă nu au şansa de a intra în istorie vor intra – cu siguranţă – în geografie”

– „Dacă nu sunt atât de sigur că luptând pentru socialism proletariatul n-a avut de pierdut decât lanţurile, în schimb n-am nici o îndoială că intelectualitatea şi le-a câştigat cu vârf şi îndesat.”

– „…dacă scriitorii profesionişti n-au voie să se întrunească, în schimb poeţii ţărani amatori sunt adunaţi anual să joace sârba în căruţa Cântării României, apretaţi şi telegenici, spre a se demonstra că amatorismul a devenit cheia de boltă a acestei epoci.”;

După apariţia acestor articole şi luări de poziţie, explicit contestatoare la adresa autorităţilor vremii, Dinescu suportă represalii din partea celor vizaţi, articolul publicat în Libération – considerat cea mai curajoasă luare de poziţie a unei personalităţi literare din România comunistă – îi aduce concedierea de la „România literară”, apoi este sechestrat la domiciliu şi i se interzice să mai publice.

În străinătate, începuse însă o largă campanie de solidaritate cu poetul persecutat, susţinută în special de Frankfurter Allgemeine Zeitung şi de postul de radio Europa liberă, cu largi ecouri în Olanda, Franţa, Elveţia şi Germania.

A făcut istorie, alături de actorul Ion Caramitru, anunţând, în 1989, pentru prima dată, o Revoluţie la televizor şi totodată, înlăturarea dictaturii.

La scurtă vreme este cooptat în echipa Consiliului Frontului Salvării Naţionale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, care au condus ţara, însă şi aici, temperamentul său şi sinceritatea debordantă îl fac indezirabil şi îi determină retragerea.

În anul 1990 îi apar volumele „Moartea citește ziarul”, la Editura Cartea Românească şi „Proprietarul de poduri, antologie (1968-1985)”, Editura Seara.

A devenit apoi preşedintele Uniunii Scriitorilor între anii 1990 şi 1993, mandat care se încheie cu o demisie cauzată, se pare, aceluiaşi temperament vulcanic.

A înfiinţat revistele de satiră politică „Academia Caţavencu” (1990) – cu care s-a consacrat pentru stilul editorialist-pamfletar, „Plai cu boi” (2001) şi „Aspirina săracului” (2003) şi a fost membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în perioada 2006 – 2012.

În această perioadă publică volumele „O beție cu Marx”, Editura Seara, în 1996, „Pamflete vesele și triste”, Editura Seara, în acelaşi an, „Nelu Santinelu”, Editura Seara, şi „Fluierături în biserică”, antologie, Editura Seara, ambele în anul 1998.

În anul 2003, în numărul dedicat „eroilor”, revista Time Europe îl nominalizează pe Mircea Dinescu la categoria „Hate Busters”, iar în anul 2004, o parte din editorialele post-revoluţionare ale lui Dinescu sunt publicate în volumul „Corigent la cele sfinte”, apărut la Fundația pentru poezie Mircea Dinescu. Au urmat „Opera poetică” (2 volume), publicate la Editura Cartier, în 2005, „Cele mai frumoase 101 poezii”, Editura Humanitas, în 2006 şi „Femeile din secolul trecut”, Fundația pentru poezie Mircea Dinescu, în 2010.

În anul 2005 fondează ziarul „Gândul”, în asociere cu jurnalistul C.T. Popescu.

A publicat numeroase volume în limbi străine, cum sunt „À votre disposition”, București, în 1982, „A jóság rémuralma”, București, în acelaşi an, „Exile On A Peppercorn”, Forest Books, London-Boston, în 1985 sau „Mircea Dinescu – Poèmes, Albin Michel Éd, Paris, 1989, cu o introducere de Eugène Ionesco.Este fondator al Fundaţiei pentru poezie „Mircea Dinescu”, este director general al editurii „Seara” şi preşedinte al Fundaţiei pentru Promovarea Literaturii Germane din România.

A obţinut un număr impresionant de premii şi distincţii, între care menţionaăm pe lângă premiul Uniunii Scriitorilor din anul 1971, alte trei premii ale aceleiaşi organizaţii, Premiul Academiei Române pentru literatură, Premiul Internațional de Poezie, la Rotterdam, în 1989, Premiul Internațional Central European Time, la Budapesta, în 1998, prestigiosul Premiul Herder pentru literatură, în anul 1999,    Premiul național de poezie „Mihai Eminescu”, la Botoșani, în anul 2008.

Din anul 1991 este Membru de onoare al Universității din Augsburg şi a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de comandor.

A înfiinţat o fermă agricolă, a achiziţionat şi un castel părăginit, a cumpărat un port fluvial în scopul transformării lui într-o tabără pentru artişti, toate construind în timp un adevărat brand care îmbină în mod original cultura, tradiţiile şi gastronomia – „Portul Cultural Cetate”.

Numit de fostul şef al statului Ion Iliescu „moşier”, Dinescu a lansat un vin produs de ferma sa, care se numeşte în mod ironic „Vinul Moşierului”.

Este, de asemenea, proprietarul restaurantului „Lacrimi şi sfinţi” din Centrul Vechi al capitalei, dar şi un bucătar desăvârşit.

Mircea Dinescu este una din personalităţile extrem de cunoscute şi apreciate ale societăţii civile, care are nenumărate intervenţii critice, televizate şi publicistice, în stilul său nonconformist, acid, brutal de sincer.

Pe lângă apariţiile sale în calitate de invitat la diferite talk-show-uri televizate, Mircea Dinescu a şi realizat şi moderat, la Realitatea TV, emisiuni precum „Politică şi delicateţuri”, sau „Tănase şi Dinescu” – la care a fost invitat permanent.

Este căsătorit cu Maşa (57 de ani), pe care a cunoscut-o acum 38 de ani, cei doi având un fiu, Andrei, în vârstă de 33 de ani şi o fiică, Irina, care a împlinit 35 de ani.

În prezent editează, împreună cu Doru Buşcu, revista „Caţavencii” şi este organizatorul Divan Film Festival – „Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară”, manifestare care în anul 2018 s-a aflat la cea de-a noua ediţie şi s-a desfăşurat în perioada 24 august – 1 septembrie, la Craiova și în Portul Cultural Cetate din județul Dolj.