Eugenia. Iubirea – soluția de contrast Cristian Patrasconiu | 17.09.2019 - Sursă : Revista 22

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
 -

Eugenia. Iubirea – soluția de contrast

Cristian Patrasconiu | 17.09.2019

Romanul lui Lionel Duroy ne introduce în narativul întunecat al antisemitismului românesc din interbelic și ne livrează duhul unor decenii dintre cele mai turbulente pentru istoria modernă a României.

Să spunem despre Eugenia – romanul lui Lionel Duroy de mare succes din Franța tradus recentissim și în limba română, la editura Humanitas Fiction, în „Raftul Denisei“ – că (ne) vine din mantaua unei alte cărți cu o faimă puternică, anume, Jurnalul lui Mihail Sebastian, este adecvat, dar nu suficient. Într-adevăr, duhul cărții lui M. Sebastian e asumat explicit în romanul scriitorului francez – și ca direcții și sensuri de acțiune, și prin reproducerea mai multor pasaje din Jurnal în momente-cheie (de acțiune sau explicative). De altfel, într-un interviu acordat unei publicații de limba română – primul interviu despre acest roman care a apărut la noi, după știința mea -, Lionel Duroy mărturisește (doamnei Cristina Hermeziu) că „Mihail Sebastian este dublul meu“. Eugenia e, așadar, (și) o evidentă reverență pe care Duroy o face unui scriitor cu care are, o spune explicit (în același dialog la care am făcut trimitere imediat mai sus), multe asemănări de familie: „întâlnirea mea cu Sebastian este întâlnirea cu un scriitor care are aceeaşi psihologie ca şi mine. Sunt un melancolic şi o persoană destul de tristă. De pe la 20 de ani, ce mă ţine în picioare este încrederea în scris. Am ştiut dintotdeauna că dacă voi scrie voi ajunge să pot trăi, dar dacă n-aş mai scrie, n-aş vrea decât să mor. E ceva foarte adânc din fiinţa mea, gândul că fiecare nouă carte e un răgaz care mi se dă. Scrisul mă ţine în picioare. Timp de doi ani cât lucrez la o carte sunt fericit. Când o termin, redevin un pic depresiv, resimt toată melancolia, că e atât de greu să trăieşti pe lume. Citindu-l pe Sebastian, am regăsit fraze întregi pe care le-aş fi putut scrie. (...) Trăiesc aceeaşi relaţie de iubire cu scrisul ca şi Sebastian“.

Avem, așadar, odată cu acest roman și povestea unei fraternități adânci cu Mihail Sebastian – asumată ca atare de scriitorul francez -, o fraternitate despre care un critic literar francez scria că s-a declinat sub forma Eugeniei – cartea pe care, schimbând ceea ce e de schimbat, ar fi dorit să o scrie însuși Mihail Sebastian. Raphaëlle Leyris: „În ultimele pagini ale Jurnalului său, Mihail Sebastian nota că și-ar fi dorit să scrie o carte despre cel de-Al Doilea Război Mondial, așa cum îl trăise el. A murit înainte de a putea face acest lucru, strivit de un camion sovietic. (...) Prin apariția frumosului roman Eugenia, Lionel Duroy pare să fi dat propria versiune a cărții nescrise, tocmai ca să repare o nedreptate, să umple un gol, să-i împlinească visul celui dispărut la 38 de ani“.

Intrând în materia romanului, să spunem, obligatoriu, că Eugenia nu e doar titlul romanului, nu e doar numele personajului principal (Eugenia Rădulescu, numele complet), ci și dorsala acestei cărți. Este, în acest sens, neapărat de spus că romanul lui Lionel Duroy „lucrează“ cu decupaje și cu ­zoom­-uri de mai multe tipuri; că e, cu alte cuvinte, un roman care se apropie (pentru a lua în posesie detalii dintre cele mai relevante ale istoriei acelor decenii extrem de turbulente) și care etalează și partituri ale îndepărtării de punctele fierbinți ale istoriei (pentru a pune contrast, context, perspectivă; pentru a oferi un acces mai ușor la tabloul general al epocii). Eugenia este, da, personaj fictiv, dar, plasată, în arhitectura acestui roman, foarte aproape de mediile în care se face și se desface istoria, este ghidul nostru într-o realitate și într-un adevăr istoric teribile. Povestea pe care o mijlocește Eugenia ne introduce în narativul atât de întunecat al antisemitismului românesc din interbelic mai ales (dar și de pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial), în primul rând, și ne livrează, dacă se poate spune așa, duhul unor decenii dintre cele mai turbulente pentru istoria modernă a României. Iată, de altfel, câteva dintre rolurile sociale – ale apropierii și ale îndepărtării - în care Lionel Duroy o distribuie: a) e ieșeancă, are „ancore“ puternice în mediile universitare de acolo, provine dintr-o familie dominată de sentimente antisemite (rol ficțional care îi permite să vadă de la „firul ierbii“ și derularea, în timp real, a teribilului Pogrom de la Iași, dar și etapele, numeroase și întinse pe durata mai multor ani, care au premers acestui tragic eveniment istoric și care l-au pregătit); b) e jurnalistă, riguroasă, cu „surse“, angajată pentru mai mulți ani la o agenție de presă; e și rebelă, ceea ce o face să forțeze, adesea, adevărul statistic al faptelor și să meargă spre sensul acestora; c) este, dar nu la altitudinea la care era Leni Caler, iubita lui Mihail Sebastian – e un rol care pune contrast între Eugenia și familia (inclusiv familia de valori) din care provine (cu o excepție: fratele ei mai mic); d) scrie – la limită - romanul pe care nu a mai apucat să îl scrie Mihail Sebastian (din acest unghi de vedere, Eugenia e, desigur, vocea auctorială; în plus, à propos de mediul familial, și la Lionel Duroy există, în realitate, ceva similar – părinții săi erau antisemiți); e) e, prin destinul său profesional și prin sistemul de relații construite și la care are acces, o apropiată a mediilor intelectuale din perioada interbelică – îi vede pe Eliade, Cioran, E. Ionesco, Anton Bibescu, Curzio Malaparte și pe mulți alții; ceea ce îi permite să (ne) ofere o foarte fină radiografie a extremismului care crește atunci și care ajunge, la un moment dat, să domine epoca; e) are acces, la diferite niveluri, la narativul comunist din epocă – e, la început, apropiată de profesoara sa de la Iași, o „internaționalistă“ de convingere; e și, pentru o vreme, luptătoare ilegalistă. E, chiar dacă formula poate să pară oarecum exagerată, un fel de principiu al luminii care străpunge, în mai multe unghiuri, în numeroase unghiuri, întunericul.

Eugenia Rădulescu e, așadar, marele personaj al romanului, marele-pivot al cărții. Și, observația a mai fost făcută (în același sens, poate nu cu aceleași cuvinte), ea e marele principiu al acestei povești – și anume, principiul iubirii. L. Duroy povestește cum a ales anume acest nume: „Am ţinut o conferinţă la Iaşi la Institutul Francez şi am cunoscut o doamnă din public, cam de vârsta mea. A plâns şi la sfârşit mi-a spus: nu se poate să vorbiţi aşa despre români. Ne-am împrietenit. Am rugat-o să-mi spună cum se numeau tinerele în România anilor 1935. A făcut o listă şi, la un moment dat, cu scrisul ei foarte caligrafic a scris Eugenia, diminutiv Jana. L-am ales pe loc. Ştiu de ce. În «Eugenia» eu aud «ingenuu», în sensul de inocent în ale vieţii. Eugenia crede că lucrurile încă se mai pot aranja. Ea luptă“ (citatul e din același interviu luat de Cristian Hermeziu). Ar mai fi ceva, tot în legătură cu acest nume. „Eugenia“, d.p.d.v. etimologic, pe filieră greacă, înseamnă „de neam bun“. În cazul cărții de față, putem lua în calcul acest semnal etimologic nu neapărat într-un sens etnic, ci într-unul moral, etic. „De neamul bun“ – al dreptății, al speranței, al iubirii.

În fine, Eugenia, deși o carte care narează, pe mai multe niveluri și cu o forță de a înțelege un context istoric extraordinar de complicat pentru România, ceea ce s-a întâmplat acum 8-9 decenii în lumea românească, este un roman care ne privește în cel mai înalt grad (și) acum. Să înțelegi și să alegi ca personaj central și ca ghid suprem pentru a oferi acces la această înțelegere o femeie (onestă, intuitivă, dreaptă, care iubește) – la o asemenea adâncime și la o asemenea altitudine – softul și hardul urii este o mare lecție și pentru prezent și viitor.

P.S. Lionel Duroy se va afla în România, în primul rând pentru a promova această carte, la începutul lunii octombrie. Mai întâi în București (va avea mai multe intervenții publice, la radio sau direct în fața publicului – cartea scrisă de autorul francez se va lansa în românește, în premieră, în 1 octombrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu), apoi la Iași (L. Duroy este unul dintre starurile invitate la faimosul FILIT de la Iași). Și, à propos de acțiunile de promovare care însoțesc acest roman (numeroase, ceea ce înseamnă și că ne aflăm în fața unei cărți care are toate datele și șansele de a fi unul dintre romanele acestei toamne de la noi) –, găsesc că există și un tâlc diferit de logica promovării în amplasamentele afișajelor cu coperta acestei cărți de pe panourile din centrul Capitalei. Mai precis: vedem realitatea, existența acestei cărți în multe dintre zonele în care, acum câteva decenii bune, chiar s-au întâmplat evenimente decisive din punct de vedere istoric; de asemenea, vedem că această carte există (și) în acele locuri în care Mihail Sebastian însuși (și nu doar el, ci și multe dintre personajele care intră, pasager, în scenariul cărții lui L. Duroy) au trăit – intim, personal ori profesional – momente destinale. Vedem, de fapt, dincolo de logica publicitară cum spuneam, cum memoria – chiar și așa fragilă cum pare – rezistă, cum un sens al unui nord al istoriei vine către noi și ni se așază în față; de neocolit, de nerefuzat, aș zice. //

Muama Enence Instant Transator

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

LUMEA LUI BANCIU, 2 OCT 2019, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Starea Nației 2 octombrie 2019 | Include prima parte a interviului cu Fl...

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

LUMEA LUI BANCIU, 30 SEPT 2019, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Starea Nației 30 septembrie 2019

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

50 de ani de la asasinarea lui John F. Kennedy

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Planul lui John F. Kennedy de a scoate România de sub influenţa URSS. Ce s-ar fi întâmplat dacă preşedintele american n-ar fi fost asasinat 28 septembrie 2019, 

28 septembrie 2019, 20:32
de
Sinziana Ionescu


11John F. Kennedy

Citeste mai mult: adev.ro/pyjx04


Casa Albă, Decembrie 1961. John F. Kennedy şi Petre Bălăceanu Sursa jfklibrary.org


Casa Albă, Decembrie 1961. John F. Kennedy şi Petre Bălăceanu Sursa jfklibrary.org

Citeste mai mult: adev.ro/pyjx04
”În avion, Mircea Maliţa venea la Washington să semneze, din partea României, acel tratat. „Maliţa era aici, împreună am discutat cu Averell Harriman (care era asistentul Secretarului de Stat pentru Afaceri Estice). Mă gândesc că acea discuţie l-a ajutat pe Kennedy să-şi exprime viguros opinia pentru a pune pe roate negocierile viitoare cu România“, a mărturisit William Crawford în interviul din 1971.  Preşedintele Kennedy era extrem de interesat de strângerea legăturilor cu România. Întâi am discutat despre încercările României de a-şi afirma independenţa economică faţă de Moscova. Apoi, de schimbarea tendinţei în comerţul său exterior, care se muta tot mai mult spre Vest. William Crawford, ambasadorul SUA în România Aşadar, în august 1963, oficialii de la Washington considerau că este momentul cel mai prielnic, după Al Doilea Război Mondial, pentru ca SUA şi ţările europene comuniste, precum România, să strângă relaţiile. O analiză a trei state-satelit din Est (Ungaria, România şi Bulgaria), elaborată de David Klein, consilier de securitate naţională pentru Europa şi Canada, demonstra că SUA are „treburi neterminate“ cu toate cele trei ţări, pe care trebuia să le rezolve înainte de mişcări politice majore care să afecteze caracterul relaţiilor. Printre acestea se numărau compensaţiile pentru exproprierea cetăţenilor americani, chestiuni consulare care afectau viaţa americanilor în statele comuniste, probleme de respectare a drepturilor omului – cum ar fi dreptul la emigrare sau de reîntregire a familiilor despărţite de 15-20 ani de regim comunist.  România limitează restricţiile „Dacă Ungaria are cea mai complicată situaţie pentru noi (n.r. – ca urmare a relaţiei spinoase cu guvernul János Kádár), România este cu siguranţă cea mai interesantă“, nota Klein. Specialistul consemna că americanii apreciau dorinţa afirmată a României, de independenţă faţă de blocul sovietic şi de strângere a relaţiilor economice, manifestată prin ridicarea misiunii diplomatice a SUA la rang de ambasadă. „Deşi nu avem idee precisă despre gradul de înţelegere dintre România şi Bloc ori de gradul de independenţă în decizii dat autorităţilor de la Bucureşti, este cert că românii au făcut acum un apel direct şi puternic pentru extinderea schimburilor comerciale. Cel mai recent au fost făcute în discuţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (foto jos) cu secretarul Freeman şi guvernatorul Harrison şi cu adjunctul ministrului român de Externe. România caută, în special, export american în licenţe pentru instalaţii industriale şi specializare tehnică în domeniile chimiei, petrolului, cauciucului, celulozei, TV şi radio“, continua consilierul de securitate. Klein amintea şi că România a făcut paşi încurajatori spre SUA, în 1963. El considera ca Washingtonul trebuie să fie mai prietenos cu Bucureştiul, dacă vrea ca SUA să progreseze, atât economic, cât şi în politica externă. „Românii au fost de acord ca legaţia americană de la Bucureşti să distribuie un buletin lunar de informaţii către anumite persoane şi instituţii. A încetat blocarea transmisiilor posturilor de radio Vocea Americii şi Radio Europa Liberă. Au ridicat, de asemenea, restricţiile pentru călătoriile oficiale prin renunţarea la cerinţa privind unele notificări în avans. Dată fiind cerinţa sa explicită privind îmbunăţărea relaţiilor comerciale, Guvernului de la Bucureşti ar trebui să i se dea ocazia să fie ascultat privind nevoile sale, pentru a putea rezolva şi alte chestiuni importante“. Concluzia era că SUA era în poziţia de a servi ca sursă alternativă de produse pentru ţările estice, ceea ce le-ar face mai puţin dependente de Blocul Sovietic. „Este momentul cel mai propice de la război încoace de a ne apropia de aceste ţări-satelit şi avem capacitatea – politică şi economică – de a atinge aceste scopuri. Pentru acest lucru (şi sunt oportunităţi pentru asta aici) avem resurse considerabile la dispoziţia noastră care pot fi oferite cu fineţe şi discreţie“, scria David Klein către cancelaria lui John F. Kennedy. Dej şi Tito, îngrijoraţi ca asasinarea lui JFK să nu pară un complot comunist Ultimele discuţii purtate de preşedintele american despre România au avut loc pe 21 august 1963. În acea zi, a avut o întrevedere cu McGeorge Bundy, asistentul special pentru Securitate Naţională, şi cu William Crawford. Au vorbit despre economia românescă, despre relaţia cu URSS şi cu China comunistă, despre nivelul de trai al românilor. Peste doar trei luni şi o zi de la această discuţie, pe 22 noiembrie 1963, John Fitzgerald Kennedy era ţinta unui asasinat, în Dallas.”
(...)
„România limitează restricţiile „Dacă Ungaria are cea mai complicată situaţie pentru noi (n.r. – ca urmare a relaţiei spinoase cu guvernul János Kádár), România este cu siguranţă cea mai interesantă“, nota Klein. Specialistul consemna că americanii apreciau dorinţa afirmată a României, de independenţă faţă de blocul sovietic şi de strângere a relaţiilor economice, manifestată prin ridicarea misiunii diplomatice a SUA la rang de ambasadă. „Deşi nu avem idee precisă despre gradul de înţelegere dintre România şi Bloc ori de gradul de independenţă în decizii dat autorităţilor de la Bucureşti, este cert că românii au făcut acum un apel direct şi puternic pentru extinderea schimburilor comerciale. Cel mai recent au fost făcute în discuţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (foto jos) cu secretarul Freeman şi guvernatorul Harrison şi cu adjunctul ministrului român de Externe. România caută, în special, export american în licenţe pentru instalaţii industriale şi specializare tehnică în domeniile chimiei, petrolului, cauciucului, celulozei, TV şi radio“, continua consilierul de securitate.

Citeste mai mult: adev.ro/pyjx04„
- (28 septembrie 2019, 20:32
de
Sinziana Ionescu)


Gheorghe Gheorghiu-Dej (foto jos) 


       ”Primul ambasador SUA la televiziunea română Pe 22 noiembrie 1963, când Kennedy a fost ucis, aproape întreaga conducere de partid şi de stat a României era la Belgrad, în vizită la mareşalul Iosip Broz Tito. Când a aflat de moartea lui JFK, Dej l-a sunat imediat pe însărcinatul american cu afaceri de la Belgrad, exprimându-şi personal condoleanţele.

    „El mi-a spus de noaptea albă pe care a avut-o stând şi discutând cu Tito, făcând speculaţii despre ce-o să se întâmple cu Europa degrabă produsul unui efort colectiv sau chiar un complot comunist, ceea ce ar fi avut serioase consecinţe internaţionale. Dej mi-a spus toate acestea în 1964, când i-am prezentat scrisoarea de acreditare“, îşi amintea Crawford.

     În acele zile năucitoare, William Crawford a fost chemat de liderii comunişti, în frunte cu Maurer, la Bucureşti, pentru a i se da o permisiune extraordinară.
  „Au venit la cabinetul meu şi m-au chemat să vorbesc la televizor, ceea ce nu-i mai fusese permis niciunui alt şef de misiune americană. Pentru că învăţasem limba română, am putut să transmit mesajul preşedintelui Johnson în româneşte. Am ţinut apoi un serviciu memorial în biserica anglicană, pe care eu l-am condus, şi la care au venit şi  din Est, odată cu dispariţia lui Kennedy. Erau extrem de tulburaţi şi de înspăimântaţi de uciderea sa. Şi erau profund îngrijoraţi de calea politicii americane. Se temeau ca asasinarea lui JFK să nu fie văzută ca acţiunea unui singur om, ci a mai mai multora , spuneau oficiali ai guvernului român. A mai venit Patriarhul României, toţi membrii corpului diplomatic, toţi şefii de misiune, până şi cel din îndepărtata Mongolie… cu care noi n-aveam nicio relaţie, inclusiv chinezii şi est-germanii. Unul n-a lipsit. Şi nu erau credincioşi care să meargă la biserică, mai ales cei din Comitetul Central, membrii de partid. Dar şocul şi revolta erau cu adevărat profunde. Nimic din ce am discutat atunci, cu Kennedy, în ultima sa vară, nu s-a concretizat, dar întotdeauna am simţit că discuţiile rodnice avute cu românii s-au datorat acelei discuţii cu Kennedy“, 
a conchis William Crawford în interviul din 1971. 

Citeste mai mult: adev.ro/pyjx04

John F. Kennedy şi România 



”Interesul României: construirea de fabrici La întoarcere, demnitarii au călătorit în avionul spre Washington cu Mircea Maliţa, ministrul adjunct de Externe. Acesta le-a explicat amănunţit cât de benefic, pentru ambele părţi, ar fi un parteneriat româno-american, mai ales pe plan economic. Crawford îşi aducea aminte perfect despre cele discutate cu preşedintele John F. Kennedy (ÎNREGISTRAREA AUDIO AICI), la o săptămână de la venirea din România, la finele lui august 1963: „Preşedintele Kennedy era extrem de interesat de strângerea legăturilor cu România. Întâi am discutat despre încercările României de a-şi afirma independenţa economică faţă de Moscova. Apoi, de schimbarea tendinţei în comerţul său exterior, care se muta tot mai mult spre Vest. Şi în final, despre dorinţa lui Dej pentru sprijinul american în aceste obiective. Preşedintele Kennedy era în favoarea acestui ajutor. Eu i-am descris «lista de cumpărături» de 200 de milioane dolari a lui Bălăceanu pentru zece fabrici din SUA şi cum Comerţul le-a refuzat licenţele. Eu am arătat în detaliu despre cum am eşuat în a da românilor vreo recompensă pentru poziţia lor de independenţă faţă de URSS“. ”
(28Septembrie 2019, 20:32
de
Sinziana Ionescu)

Citeste mai mult: adev.ro/pyjx04

”Preşedintele Kennedy era extrem de interesat de strângerea legăturilor cu România. Întâi am discutat despre încercările României de a-şi afirma independenţa economică faţă de Moscova. Apoi, de schimbarea tendinţei în comerţul său exterior, care se muta tot mai mult spre Vest.”
William Crawford, ambasadorul SUA în România

Citeste mai mult: adev.ro/pyjx04