Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

joi, 9 septembrie 2010

Herta Müller: În România, orice om care gândeşte altfel, e perceput ca duşman: ofCorso.ro

Herta Müller: În România, orice om care gândeşte altfel, e perceput ca duşman: ofCorso.ro

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Herta Müller: În România, orice om care gândeşte altfel, e perceput ca duşman

de Marius Cosmeanu

17 iunie 2010
Categoria: Interviu

Probabilitatea ca o persoană de pe glob să ia Premiul Nobel pentru Literatură într-un an este de sub 1 la 6,8 miliarde. Un interviu cu o persoană care ajunge să „verifice“ această situaţie statistică induce, în mod normal, o anume emoţie. Mai făcusem interviuri cu personalităţi faimoase, interesante, tragice sau care însemnau pentru mine mai mult decât o provocare profesională. Cu Herta Müller, însă, a fost o altfel de discuţie. Una firească. Proximitatea culturală, scrierile şi luările ei de poziţie îmi sunt atât de familiare, încât au anulat tot nimbul pe care un Premiu Nobel îl conferă de regulă. Herta Müller e chiar dintre noi.

Haideţi să începem într-o notă mai jucăuşă. Scrieţi aşa, în Este sau nu este Ion: „E o ţa-a-ară, fără/ Măsură/ aşa mică şi tâmpită/ Ca un păhărel de pură batjocură/ în gură.“ Despre ce ţară este vorba, doamna Müller?
Oare despre ce ţară este vorba? Despre ţara din care vin. [râde] Dar asta e ficţiune. O ficţiune care, pe undeva, are de a face şi cu realitatea, aşa cum se întâmplă, de obicei, cu ficţiunea. [râde] Trebuie să vă spun că în română se pot face rime foarte bune. Eu fac colaje şi în germană, dar în germană rimele funcţionează cu totul altfel, sunt mult mai dificile şi mai rare. În română, aproape că trebuie să ai grijă să nu rimeze... Aşa că, atunci când totul rimează şi motoraşul acela mic merge cum trebuie şi e foarte iute, e frumos. Mi-a făcut plăcere să scriu poeziile acelea.

E mai decoltată româna decât germana?
Cred că e mai sprintenă. La limbile romanice, rimele sunt la sfârşitul cuvântului şi pentru că terminaţiile cuvintelor sunt similare, găseşti rime cu duiumul. În germană e mai greu, cuvintele sunt mai puţin maleabile.

Aţi primit, recent, cea mai importantă distincţie acordată de statul german unui cetăţean al său, Marea Cruce de Merit cu Stea.
Da, aşa e regula, aşa s-a întâmplat în Germania cu toţi cei care au obţinut Premiul Nobel. E o cutumă, un fel de lege, care spune că în anumite situaţii se acordă această distincţie. [râde]

Ce aţi răspunde la invitaţia de a primi o astfel de distincţie din partea statului român?
Aş refuza.

De ce?
Pentru că nu sunt de acord cu foarte multe lucruri care se întâmplă astăzi în România. Nici nu mai sunt cetăţean român, nu trăiesc în România şi lucrurile care îmi dau de gândit cu privire la situaţia din România sunt mult prea multe. Asta nu înseamnă că în Germania sunt de acord cu toate, dar, totuşi, sistemul este unul mult mai democratic în privinţa respectării drepturilor omului, a statului de drept, a respectării legilor, aspecte pe care le regăseşti în viaţa civilă. Dacă cineva întrece măsura, suportă consecinţele, nu rămâne nesancţionat. Sunt alte reguli ale jocului democratic.

Ce ar trebui să facă statul român ca să repare moral năzbâtiile din perioada comunistă?
Să promoveze îndeajuns de mulţi indivizi interesaţi să facă acest lucru şi atunci s-ar impune, atât individual, cât şi prin opinia publică. Momentan, după părerea mea, nu putem vorbi despre aşa ceva.

Nici elita culturală nu o duce foarte bine...
Da, nici intelectualii, că şi asta este o problemă. Intelectualitatea din România nu prea este interesată de viaţa civică. Mulţi scriitori cred că fac parte dintr-o castă separată, care nu trebuie să se intereseze de lucrurile mărunte, dar din lucrurile acestea mărunte se compune viaţa noastră şi fiecare om simte, la un moment dat, când ceva nu e în regulă. Pe ei acest lucru nu îi interesează. Nu i-a interesat nici înainte, în dictatură, şi nu-i interesează nici acum. Există un fel de a vedea lucrurile cu care probabil s-au obişnuit de mai multe generaţii.

Vi se reproşează obstinaţia faţă de această temă, a dictaturii comuniste. Pentru orice societate matură, aveţi o abordare firească a trecutului. De ce credeţi că multor români le e teamă de firesc?
Pentru că, în România, nu este normal să îţi critici ţara. Cineva care ţine la ţara în care trăieşte şi vede că lucrurile nu merg cum trebuie, e obligat, e de datoria lui să spună ce nu e în ordine. Restul mentalităţilor sunt rămase din dictatură. Orice om care gândeşte altfel, în România e perceput ca duşman. Nu adversar, ci duşman!

Există viaţă după Nobel? Cum v-a schimbat acest premiu?
Cred că nu m-a schimbat deloc.

Nu interior, ca stil de viaţă întreb.
Ca stil de viaţă, s-au multiplicat toate: relaţia cu presa, trebuie să călătoresc mult mai mult, toată lumea cere ceva de la mine şi de multe ori nu pot să onorez invitaţiile sau, pur şi simplu, nu am timp fizic să fac tot ce mi se cere. De multe ori, nici nu aş putea face lucrurile care mi se cer, uneori habar nu am şi nici nu am motive să dau curs unor propuneri. Multă lume crede că acest premiu îţi dă un statut. Ei, nu e un statut, nu are absolut nimic de a face cu asta, e o neînţelegere din partea oamenilor. Eu am primit premiul pentru nişte cărţi. Cărţile ţi le scrii singur şi eşti scriitor abia atunci când scrii, când eşti la masa de scris şi stai în faţa unei hârtii sau a unui monitor. E o singurătate care îţi creează o problemă cu tine însuţi. Toate celelalte ţin de altceva, e o altă meserie. Uitaţi, în momentul de faţă, când vorbesc cu dumneavoastră, fac o altă meserie...

Vă recalificaţi.
Nu ştiu dacă mă recalific, nu prea vreau să mă recalific, nici măcar să mă calific... De multe ori accept din bun simţ, ca să ajut. Desigur, înţeleg că editurile îmi traduc cărţile şi aşteaptă, ca şi în România, să vin măcar o dată acolo şi să citesc din cărţile mele sau să dau nişte interviuri. Când pot, o fac cu mare plăcere, dar când este prea mult, nu am ce face, trebuie să spun că nu pot face faţă.

Cum v-aţi cunoscut cu prietenii de la Aktionsgruppe?
Nu a fost nimic deosebit, ne-am cunoscut în nişte împrejurări foarte normale. Eram studenţi la Universitate, unii ne ştiam din vedere, din liceu, adică ne întâlneam, vorbeam, nu a fost nimic aparte, ca să spun aşa. În timp, după mai multe întâlniri, mi-am dat seama că sunt oameni cu care mă simt foarte bine şi mă interesa ce fac, ce discută, ce citesc, că pot să fiu sinceră cu ei, îmi plăcea cum gândeau şi că erau integri. Din toate acestea, a rezultat o prietenie, o apropiere între noi. A fost ceva ce a rezultat de la sine.

Cum vă raportaţi atunci la literatura română? Îi citeaţi pe autorii români?
Da, citeam, am citit şi lucrurile care erau scrise de generaţia mai tânără, mă refer în special la poeţii de la Cenaclul de luni.

A existat o influenţă asupra lor sau a lor asupra celor de la Aktionsgruppe?
Unii dintre ei spun că da, că ştiau de noi. Ei erau mai cunoscuţi, spre deosebire de noi, cei din Timişoara. Dar din punct de vedere al felului în care gândeam sau a felului de a discuta politica, eram diferiţi. Noi am fost foarte preocupaţi de politică, de ce ni se întâmpla. Am avut probleme cu Securitatea, cu urmăriri, cu frică, unii dintre noi eram deseori chemaţi la Securitate, la anchetă. Richard Wagner şi William Totok au fost chiar şi la închisoare, adică noi am avut probleme foarte grave. Colegii de la Bucureşti nu prea au avut aceste probleme şi nu s-au interesat în aceeaşi măsură de lucrurile care ne frământau zi de zi. Eu am lucrat la fabrică, vedeam ce se întâmplă, adică pentru mine toate erau insuportabile, nu numai faptul că Ceauşescu vorbea patru ore în şir sau că ziarele erau pline cu cuvântările lui, dar mă afecta şi ce i se întâmpla omului normal, cum e în fabrică, cum sunt şedinţele sau cum erau magazinele. Eu vedeam că cenzura era peste tot, şi în magazinul de pâine, şi în farmacie, şi în magazinul de pantofi, şi când tramvaiul nu venea ş.a.m.d. Dacă iei noţiunea de cenzură, îţi dai seama că te loveai de ea peste tot. Şi, ca să închei paralela, eu niciodată n-am crezut că fac parte din ceva separat de societate, niciodată nu am putut gândi în maniera aceasta. Şi aşa eram toţi la Aktionsgruppe. Din păcate, mulţi scriitori români au gândit altfel. Mircea Cărtărescu îmi spunea că el nici nu ştia atunci că există scriitori urmăriţi şi că nu a ascultat Europa liberă. Păi, pentru mine ar fi fost de neconceput, eram un om matur, cum să nu mă fi interesat?! Era ceva de la sine înţeles. Nici nu mi-aş fi putut închipui să nu ascult un post de radio care îmi spune într-o oarecare măsură ce se întâmplă cu noi. Şi peste tot, în restul ţărilor comuniste, mă refer la Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, scriitorii au fost mult mai preocupaţi de politică. Pentru ei, era de la sine înţeles să facă analiza politică şi socială a ţării în care trăiau. Se vede asta şi din operele lor. În România, nu prea găseşti similitudini în acea perioadă. De aceea, ungurii, polonezii, cehii au avut o altă ţinută şi au avut şi o disidenţă. Una peste alta, noi, cei de la Timişoara, ne-am deosebit de cei mai mulţi dintre scriitorii români. Acesta este adevărul.

Care, nu-i aşa?, doare...
Da, vedeţi, dacă poziţia ta emoţională faţă de realitate nu este tulburată, pentru că eşti comod şi apolitic, nici nu ai cum să scrii cu o distincţie clară. Acest lucru îţi defineşte şi stilul.

Unul dintre cazurile tragice din grupul dumneavoastră a fost poetul Rolf Bossert. Îmi puteţi vorbi despre el?
Era ca noi, gândeam la fel... Poeziile lui Bossert îmi plăceau foarte mult. Astăzi, când îl recitesc, mă gândesc că uneori prietenia poate îţi îngustează neutralitatea pe care trebuie să o ai ca să apreciezi o poezie. Cărţile lui Bossert îmi par mult mai bune acum, îmi dau seama că, odată cu trecerea timpului, ele sunt mai bune. Fără să iau în considerare persoana lui, faptul că l-am cunoscut, poeziile lui sunt foarte, foarte bune. Bossert a fost un om foarte direct, căruia i-a plăcut viaţa... Am spus de mai multe ori, că dintre noi, el a fost cel mai îndrăgostit de viaţă. Trăia de fiecare dată momentul. Eu cred că nu pentru că nu mai vroia să trăiască s-a sinucis, ci pentru că a fost prea rănit de ceea ce se întâmpla în România şi a plecat prea târziu... Era deja cu nervii distruşi. Nu de mult am aflat de la fiul lui, care a studiat dosarul lui Bossert, că atunci când l-au bătut securiştii şi i-au rupt mandibula, a ajuns la spital. Reiese din documente că acolo a fost tratat, adică i-au dat anumite medicamente cu care să îl destabilizeze psihic. Şi până la urmă, când Securitatea şi-a dat seama că e în pericol - ştiau asta, după cum scrie în dosarul lui -, au decis să i se dea drumul mai repede în Germania pentru că exista pericolul de a se sinucide şi era mai bine să o facă în Occident, nu în România. Ceea ce s-a şi întâmplat...

Oribil...
Da, au regizat toată povestea asta.

A fost recuperat ca poet în Germania?
Din păcate nu, ştiţi cum e, dacă nu mai scrii... A apărut atunci un volum postum, dar lumea nu îl cunoaşte. Aşa e cu scriitorii care mor, nu?...

Faptul că aţi primit dumneavoastă Nobelul, e, într-un fel, o compensaţie şi pentru colegii dumneavoastră.
Da, e bine şi pentru ei. Acum se discută mai mult şi chiar toţi au luat la cunoştinţă de faptul că există literatura asta a scriitorilor germani din România, că nu sunt singură şi nu am picat chiar din cer. Eu peste tot am spus cât de important a fost pentru mine Aktionsgruppe. Fără ei, eu nu aş fi nici din punct de vedere politic, nici psihic, nici în privinţa lucrurilor pe care le-am scris ceea sunt astăzi. Au constituit pentru mine un suport foarte, foarte important. Noi toţi ne-am sprijinit unul pe altul, au fost prietenii foarte sincere şi extrem de necesare pentru fiecare dintre noi.

Care erau cărţile care v-au ajutat în acea perioadă, în care v-aţi regăsit?
Citeam fel şi fel de lucruri. Am avut norocul că a existat Institutul Goethe de la Bucureşti, biblioteca de acolo, citeam cam tot ce apărea în anii aceia în Austria, în Elveţia, în R.F.G. Citeam Thomas Bernhard (marele Thomas Bernhard!), citeam Canetti, citeam cam tot ce se putea citi. Citeam şi în română, pentru că erau traduşi scriitorii sud-americani, Kafka ş.a. Apoi, primeam cărţi de la prieteni care au emigrat înaintea noastră în Germania. Cretinii de la Securitate aveau o listă, dar nu ştiau toţi autorii care ne interesau pe noi. Puteai citi multe lucruri de care ei habar n-aveau că există şi că dacă îţi mergea „bila“, şi de acolo puteai să îţi faci o părere. Literatura, dacă este bună, nu are importanţă de unde vine, nici nu trebuie să trateze ceva care te interesează pe tine direct, dar prin poezie sau prin metodele literare, lucrurile capătă alt înţeles, se duc unde vrei tu. Dacă îţi place ceva la un text e ca şi cum el ar fi fost scris pentru tine personal, chiar dacă autorul nu te-a văzut în viaţa lui şi habar nu are unde trăieşti pe lumea asta. De multe ori s-a întâmplat aşa, în anii aceia...

Când a început Securitatea să vă tracaseze sau când aţi simţit că ceva s-a schimbat radical?
Când am lucrat la fabrică.

E fabrica în care se făceau autoturismele Lăstun?
Se făceau fel şi fel de lucruri: sârmă, garduri, site fine pentru industria chimică, tractoare. Cred că sediul central era la Braşov, iar la noi se făceau tractoare pentru viticultură, mai mici, care pot circula prin livezi. Şi se făcea Lăstunul.
Eu am fost angajată acolo când director era un anume Dobreanu, fost jurnalist la „Drapelul Roşu“. Nu ştiu cum a ajuns director, poate avea studii economice, în schimb, era un om cumsecade. M-a şi apărat când a început Securitatea să ma ia la întrebări. Îmi spunea mereu să nu îmi fac griji, că trebuie să treacă şi pe la el, că aşa e regula. Dar, la un moment dat, a fost schimbat, a venit unul, Maier, un om foarte întunecat. Atunci a început calvarul: mă chemau în fiecare dimineaţă la întrebări, securistul, directorul, secretarul de partid şi preşedintele de sindicat. Îi chema şi pe ei, ca să aibă martori, şi stăteau acolo ca popândăii, pe scaun, şi ascultau. Dimineaţă de dimineaţă, cu asta îmi începeam ziua, mă prezentam la ei. După aceea, au vrut să mă facă muncitoare necalificată, m-au retrogradat, cum ar veni, la o altă secţie, unde făceau sârmă. De fapt, voiau să mă dea afară şi mă întrebau mereu: „Ţi-ai găsit loc de muncă?“, iar eu le spuneam de fiecare dată că îmi place la fabrică şi că vreau să stau acolo până la pensie. [râde] Îi înnebuneam când spuneam asta, de asta le şi spuneam. [râde] Când auzea directorul, sărea până în tavan, aşa că o ţineam pe a mea, îi spuneam în fiecare dimineaţă: „Tovarăşe director, nu caut alt loc de muncă, nici nu am căutat. Eu vreau să lucrez aici până la pensie.“ Înnebuneau, făceau spume la gură. M-am jucat cu ei, dar tot eu am plătit.

Când v-a fost cel mai greu?
Cel mai greu a fost când au răspândit despre mine zvonul că lucrez pentru Securitate. M-au dat afară din birou şi lucram pe scări, cu dicţionarul, că traduceam, şi nu aveam unde să mă mai duc, iar prietena mea nu a fost lăsată să-şi împartă biroul cu mine. Era un laborator de proiectări unde lucrau vreo zece oameni. Lucram pe scări şi colega mea a venit la mine să îmi spună că i-au zis colegii că lucrez la Securitate. Deşi ea ştia ce făceau cu mine. Şi nu am putut-o lămuri şi nu puteam să merg la sute de oameni să le explic că nu e adevărat. Cine ştie câţi oameni ai Securităţii au trebuit să răspândească zvonul că lucrez pentru ei. Atunci am simţit că înnebunesc. Nu-mi venea să cred, îmi puneam întrebarea: „unde trăiesc?“. A fost momentul cel mai dificil.

Am cunoscut puţin acel univers, aş putea să spun că aveaţi un curaj nebun...
Nu era curaj, dar nu aş fi putut fi altfel. Eram atât de sătulă de lumea aceea, de viaţa din fabrică, de ierarhie, de nulităţile acelea, de secretarul de partid şi de cel de sindicat. Ce oameni fără nicio valoare erau, de o prostie şi de o aroganţă imensă! Aveam o scârbă fizică, n-aş fi putut suporta şi n-aş fi putut reacţiona altfel. Am intrat cu doi-trei paşi în nebunie pentru că situaţia era nebună. Cei de care vă spun erau nebuni, nu eu, dar am jucat jocul lor de parcă ei ar fi fost normali. Nu erau obişnuiţi cu asta, pentru că au crezut că fiecare trebuie să plece capul şi să tacă din gură sau să nege ce a făcut dacă este ameninţat. Eu nu am putut să fac asta. Îmi era lehamite şi trăiam o furie când vedeam ce se întâmplă cu oamenii. Nu erau geamuri, era frig, oamenii se trezeau la 4-5 dimineaţa ca să meargă la serviciu, era teribil. Îmi spuneam, Doamne, oamenii aceştia sunt nişte eroi şi porcii cu funcţii îi exploatează, îi umilesc. Greşeala regimului a fost că mă tot dădeau afară, de peste tot, aşa că m-am plimbat de la un loc de muncă la altul şi am trăit tot mai multe experienţe, am putut să văd tot mai mult. A fost foarte important pentru mine! Aproape niciunul dintre colegii mei scriitori nu cunoştea viaţa din întreprinderi, ce calvar se trăia, de fapt, acolo. Era altceva să fi fost profesor sau jurnalist, cum erau ei.

Avea vreo relevanţă că eraţi şvăboiacă?
Nu! Mircea Cărtărescu mi-a spus, la un moment dat, că am fost persecutată pentru că eram şvăboiacă şi i-am răspuns că, dacă ar fi deschis gura în acei ani, în jumătate de oră ar fi fost şi el neamţ... Aşa repede şi simplu mergeau lucrurile cu schimbarea naţionalităţii. Deci nu, asta nu era o problemă. Îmi mai spuneau la anchetă, că dacă nu îmi place în România să mă duc în Germania, la naziştii mei. Asta se vede acum, la dosarele de la CNSAS. Dosarele sunt grupate în „Germani nazişti“, „Unguri iredentişti“ şi „Evrei naţionalişti“. Numai la români scria: „Artă şi cultură“... Eu credeam, atunci, că securistul voia doar să mă jignească; de fapt, el urma linia oficială.

Aţi reuşit să ajungeţi la Târgul de carte de la Frankfurt, înainte de a emigra. De ce nu aţi rămas în RFG? Nu v-aţi spus: „mă, eu nu mă mai întorc“?
Pentru că nu am vrut. Până atunci, mă opusesem regimului şi făcusem lucruri care mi-au adus destule neplăceri şi nu voiam să plec aşa. Am vrut să decid eu când să plec şi să spun clar pentru ce. Nu m-am dus la reîntregirea familiei, ci am plecat din motive politice. Şi aşa am făcut toţi, şi Richard Wagner, şi William Totok, şi alţii.

Cum credeţi că se mai poate recupera trecutul comunist al României? Care au fost neajunsurile majore ale acestui proces?
Cred că ar trebui să existe un interes mult mai mare. CNSAS-ului, de exemplu, nu i s-a acordat importanţa cuvenită, cum a fost, de exemplu, în cazul instituţiei similare din Germania. În Germania, sunt sute de mii de oameni care vor să îşi vadă dosarul, iar problema STASI, a poliţiei secrete din fosta RDG, s-a discutat peste tot, la toate nivelurile. Interesul a fost enorm şi este enorm până în ziua de azi. În România, mulţi nici nu ştiu că există CNSAS, iar cei care ştiu spun că nu îi interesează. Persoanele care ar trebui să dea exemplu, inclusiv scriitorii, spun că nu vor să afle ce e în dosarul lor.

Ce mai face „Cristina“, cum staţi cu dosarul dumneavoastră?
Eu am primit o parte din dosarul meu, dar multe părţi lipsesc. De exemplu, nu e nimic despre perioada în care am lucrat la fabrică. Institutul Gauck, că tot vorbeam de el, scoate cărţi, ţine simpozioane, congrese, are o activitate intensă, vine în sprijinul oamenilor, informează societatea. Sunt informaţii pe care Institutul le dă publicităţii fără a i se solicita acest lucru, e normal. Apoi, există o latură ştiinţifică a activităţii Institutului. Toate acestea, în România, nu se întâmplă deloc. Nu mai spun că în dosarul meu apar nume de informatori, dar nu sunt deconspiraţi. Nu ştiu numele niciunuia dintre informatorii care m-au turnat la Securitate.
Greu de spus... Ar trebui să fie o Românie mai democratizată, mai liberă, în care poziţiile importante din societate să nu fie ocupate de cei care vin din vechiul regim. O Românie în care m-aş întoarce cu bucurie ar fi una în care atunci când intru în camera de hotel să nu îmi lase senzaţia că Securitatea mai e prezentă. Sau cum să mă duc, de exemplu, la Universitatea din Timişoara, când ştiu ce au făcut înainte de 1989 mulţi dintre cei care mai sunt acolo? Nu îmi face nicio plăcere să îi revăd, pentru că nu am chef să îi revăd.

Să trecem la ceva mai plăcut: cum s-a născut titlul ultimei dumneavoastră cărţi, Leagănul respiraţiei?
Asta nu vă spun. [râde]

Are o semnificaţie anume în varianta germană?
Nu, dar este totuşi ceva neobişnuit şi nimeni nu ştie ce înseamnă. Reiese numai din text.

E pauza dintre inspirare şi expirare?
Da, şi asta, dar şi mişcarea dintre ele sau schimbările de la o respiraţie la alta, ritmul.


Transmite ceva metaforic?
Nu ştiu, habar n-am [râde], dar sună bine, e o formulă care nu indică imediat despre ce e vorba şi asta mie îmi place. Ca şi Animalul inimii. Titlul trebuie să aibă ceva enigmatic. În text, caut să pun acest cuvânt sau această formulă în câteva locuri bine alese şi asta ajunge.

În câte limbi e tradus Leagănul respiraţiei?
Cred că peste 40. Cel puţin, aşa m-au înştiinţat de la editură.

Spuneţi-mi, ce ar trebui să ştie cititorul neavizat despre Oskar Pastior, cel care a inspirat această carte?
În primul rând, ar trebui publicate cărţile lui, pentru că este unul dintre cei mai importanţi scriitori germani şi este păcat că până acum nu a existat interes pentru a fi făcut cunoscut. Oskar Pastior este un scriitor care se ridică mult, mult deasupra oricărei provincii sau geografii. De aceea, cel mai important lucru ar fi să fie tradus, să i se cunoască opera. O astfel de literatură nu există în limba română.

În ce sens?
Scrierile lui sunt mai experimentale, dar nici acesta nu e un termen potrivit. Pastior are un stil inconfundabil, unic.

Haideţi, în final, să mai lămurim ceva. Care este titulatura care vi se părea cea mai potrivită pentru a fi folosită în România, cea de scriitoare germană sau cea de scriitoare germană, originară din România?
Nu ştiu şi nici nu e treaba mea. Eu consider că acest lucru nu este important, pentru că literatura nu trebuie legată de un loc anume, de geografie. Literatura are o tematică, iar tematica mea este dictatura. Că experienţele mele legate de dictatură sunt din România, asta este clar, dar acest aspect nu este de mare importanţă. Important este fenomenul, cum se implică individul într-un sistem politic totalitar, ce diferenţe există între cei care refuză să colaboreze cu un regim totalitar şi cei care colaborează cu plăcere sau din convingere.

miercuri, 8 septembrie 2010

Notre Dame de Paris song 21 Ave Maria Paien



http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
La mulţi Ani Maria să trăieşti cu numele !

marți, 7 septembrie 2010

Fwrd FARFURIDIS : "Zece biserici unice"

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Zece biserici unice

Harajuku: Biserica Japoneza
Este construita in Tokyo in 2005,
are un tavan special care tine un ecou

de 2 sec si ofera o experienta

unica pentru ascultatori.





Catefrala Sfintului Basil: Biserica Colorata din

Piata Rosie - Rusia



Se afla in Moscova, Rusia - Piata Rosie...
este o biserica ortodoxa cu o serie de cupole colorate

care se subţie la varf,
numite cupole in forma de ceapa, si

fac parte din arhitectura Kremlinului.
Catedrala a fost comandata de

Ivan cel Groaznic, pentru a comemora

capturarea lui Khanate de Kazan, in 1588



Hallgrímskirkja: Biserica Unica din Islanda


De Hallgrímskirkja

(literalmente, biserica de Hallgrímur)

este o biserică Luterana parohială situată

in

Reykjavík, Islanda.
Are 74.5 metri ,

si

este cea de-a 4-a cea mai inalta structura arhitecturala

din Islanda.
Biserica este numita după poetul

şi

preotul islandez Hallgrímur Pétursson

(1614 - 1674),

autor al Pasiunii Corale.
A fost comandata în 1937

si

au durat 38 ani sa fie construita.



Temppeliaukio Kirkko: Biserica de Piatra


Temppeliaukio Kirkko (Biserica de Piatra)

este o lucrare senzaţionala de arhitectura moderna

din

Helsinki .
Finalizata în 1952, este construită

în întregime în subteran şi are

un plafon făcut din cabluri de cupru.
Acesta a fost proiectat

de arhitectul Timo fraţi

şi

Tuomo Suomalainen şi completat în 1969.
Ei au ales un afloriment de piatra

de 40 de metri peste nivelul străzii.
Este unul din cele mai populare

atractii turistice de la Helsinki

şi,

deseori, plin de vizitatori.



Catedrala Braziliei: Biserica Moderna a architectului Oscar Niemeyer


Catedrala Metropolitana Nossa Senhora Aparecida

din

capitala Braziliei

este o lucrare a arhitectului Oscar Niemeyer.
Aceasta structura hiperboloida

incadrata de beton, are acoperiş de sticlă

pentru a se deschide sus, la ceruri.
La data de 31 mai 1970 structura Catedralei

a fost terminata,

şi

doar o zonă circulara de 70 m diametru a fost vizibila.
Proiectul Catedralei se bazează

pe principiul hiperboloidului de revoluţie

cu secţiuni asimetrice.
Structura autoportanta

are 16 coloane de beton simetrice.
Aceste coloane, având secţiune hiperbolica,

au o greutate de 90 t,

si reprezintă

două mâini ce se duc în sus la cer.


Biserica Borgund:

Cea mai bine conservata biserica din lemn

Biserica de Borgund este una din cele mai bine conservate

din

Norvegia dintre cele 28 de biserici de lemn existente.
Aceasta biserica de lemn,

este construită probabil in secolul al 12-lea,
nu şi-a schimbat structura

si

nu a avut un reparatii majore

de la data cand a fost construita.

.


Catedral Las Lajas:

O catedrala gotica

parca rupta

din povesti


Catedrala Las Lajas este situata în sudul Columbiei,

construita in 1916 in canionul raului Guaitara.
Conform legendei, acesta a fost locul în care

o femeie, María Mueses de Chinone,

si-a adus fiica surdomuta Rosa

si
care, asezata pe o stâncă,

a vorbit pentru prima data

cind a vazut o aparitie in grota.

Mai tarziu, o misterioasă pictura

a Fecioarei Maria, care

purta un copil in brate

a fost descoperita

pe peretele din pestera.
S-a aratat din studii de pictura

ca nu exista nicio

proba de vopsea

sau pigmenţi folositi pe piatra,
i
nsa în momentul în care

o bază de mostre a fost luată,

s-a constatat că au fost impregnate culori

în piatra la o adâncime de câţiva metri.
Fie adevărat sau nu, legenda a dus

la construirea acestei uimitoare biserici.



Biserica Sf. Iosif: Cunoscuta

pentru cele

13 turle de aur


Biserica Sf. Iosif o biserica ucraineană

Greco-Catolica din Chicago .
Construita in 1956, este cunoscuta

pentru ultra-modernele

treisprezece turle de aur simbolizând cei
doisprezece apostoli si Iisus Hristos

ca fiind cel mai mare centru din cupola.
Interiorul bisericii este complet ornamentat

in stil bizantin, cu icoane (fresce).
Din păcate, iconograful a fost deportat

înapoi in Ucraina, înainte de a termina

să scrie numele tuturor sfinţilor,

conform traditiei.



Biserica Ružica:

Unde candelabrele

sunt facute

din

camasi de glont.


Situata în Cetatea Kalemegdan din Belgrad ,

Serbia , Biserica Ružica

este o mică capelă decorata

cu ... arta de razboi!
Candelabre sunt realizate

în întregime din

carcasa de glonte, sabii şi piese de tun.
Spaţiul bisericii a fost folosit de turci

ca si depozitar de praf de pusca de peste 100 de ani,
iar biserica a trebuit să fie reconstruita

in mare masura în 1920, după

Primul Razboi Mondial.
Deşi afectata de bombardamente,

a fost o minune

intr-un groaznic masacru din marele război.
În timp ce luptau alături de Anglia şi SUA

pe frontul din Salonic, soldaţii sârbi

au reusit sa construiasca

aceste uimitoare candelabre.
Este unul dintre cel mai

bune exemple de arta de razboi



Capela Sfintului Ghildas:

Construita

la baza

unui

virf de piatra


Capela Sf. Ghildas e asezata mai sus de

Canalul raului Blavet în Bretagne , Franţa.
Construita ca un hambar de piatra,

la bază a unei stânci,

aceasta a fost o dată un loc sfânt Druid.
Sf. Ghildas a umblat necontenit sa

predice in Ţara Galilor, Irlanda şi Scoţia.
El a sosit în Bretagne, în aproximativ

540 e.n şi se spune ca a predicat

creştinismul dintr-o grota, acum

cuprinsa în capelă.


duminică, 5 septembrie 2010

Sub zodia cetatilor, in Dobrogea (Galerie foto)


Sub zodia cetatilor, in Dobrogea (Galerie foto)

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Printre lanuri de floarea soarelui si granare, asfaltul Dobrogei parca se topeste cu fiecare kilometru strabatut printr-un asemenea peisaj, si daca vrei poti sa descoperi in aceasta zona cetati semete pe dealuri sau ascunse in mici sate. Urme palpabile de istorie.

Putini sunt cei care au auzit de (L)Ibida. Ascunsa bine de un peisaj arid si drumuri prafuite in satul Slava Rusa, Libida este cea mai mare cetate dobrogeana - se intinde pe 24 de hectare!

Cetatea avea 24 de turnuri si o centura de fortificatii de 2,5 kilometri. Ca termen de comparatie, celebra cetate Histria are doar sapte hectare.

Pe deasupra, Libida este singura cetate de pe teritoriul Romaniei care a gasit o modalitate ingenioasa de a cuprinde in interiorul ei un curs de apa - actualul parau Slava Rusa. Infrastructura... romana.



Cat despre densitatea locuitorilor din perioada romana se presupune ca numarul locuitorilor a atins chiar si 10.000 de locuitori...




Cetatea este descrisa pentru prima data in 1897 de geograful Pamfil Polonic ca o centura de fortificatii, cu ziduri groase, cu 33 de turnuri si trei porti. In 1911, Vasile Parvan o identifica de drept Ibida (Polis Ibida).

Situl arheologic este complex, fiind scoase la iveala vestigii si urme arheologice din paleoliticul mijlociu, neolitic, din epocile romana, romano-bizantina si medievala timpurie.




In centrul cetatii s-a descoperit o bazilica cu trei nave si trei abside, 7 niveluri de locuire.

La 2,5 km vest de cetate s-a descoperit si un complex monastic paleocrestin, iar la 2,5 km est de cetate s-a descoperit o asezare getica cu val si sant.




In anul 2001, cercetarile arheologice desfasurate, au scos la iveala ansamblul Portii de vest, considerat ca fiind cea mai importanta descoperire. Poarta de vest are un turn de aparare si un drum de acces in cetate.

Din pacate, din cauza hibelor legislative, complexul monahal paleocrestin de la Libida, unul dintre cele mai vechi din lume (sec. IV), a fost pur si simplu ras cu buldozerele de catre un afacerist francez care cumparase terenuri in zona.

Sub cele 24 de hectare sta insa o comoara arheologica si istorica, dar care va iesi greu la lumina din cauza lipsei de fonduri.

Enisala - cetatea genoveza semeata

Cetatea Enisala (sau Heracleea) este asezata semeata pe un un deal calcaros scaldat de apele lacului Razim. Nu este ascunsa ca Libida, ci dimpotriva, ii zaresti de la distanta zidurile si turnurile neclintite de vreme.




Surprinzator de frumoasa la Enisala este panorama pe care o ai asupra lacului Razim, brazdat de canale si stufaris.




In ciuda faptului ca Enisala a fost abandonata odata cu inchiderea comunicarii intre Razim si Marea Neagra, in secolul al XVI-lea, zidurile cetatii se tin inca bine, la fel si turnurile care aduc aminte de cele ale Cetatii Neamtului.

Intrarea principala sub forma de arc, flancata de un turn hexagonal, si alte elemente de arhitectura confirma ipoteza ca cetatea ar fi fost construita de catre occidentali, cel mai probabil genovezi. Probabil ca daca s-ar fi pastrat si profilurile ferestrelor sau ancadramentele am fi fost mai siguri.




Fortificatia de la Enisala a facut parte din lantul de colonii genoveze care ingloba orasele de la Gurile Dunarii. Ulterior, intre 1397 - 1418, in timpul domniei lui Mircea cel Batran, cetatea a facut parte din sistemul defensiv al Tarii Romanesti.

Dupa cucerirea Dobrogei de catre turci, la 1420, aici a fost instalata o garnizoana militara otomana.

Ulterior, datorita inaintarii stapanirii turcesti dincolo de Gurile Dunarii, pana la Cetatea Alba si Chilia, si ca urmare a formarii cordoanelor de nisip ce separa lacul Razim de Marea Neagra, cetatea a fost abandonata, fiindca nu mai corespundea intereselor strategice si economice turcesti.

Cele doua cetati mai putin cunoscute din Dobrogea sunt de o frumusete rara. Peisajul calcaros, arid pe alocuri, ars de soare de-a dreptul in alte locuri, lacurile brazdate de canale, sunt greu repetabile in Romania. Sambata, 04 Septembrie 2010, ora 18:23 Sursa: Ziare.com
Autor: Anca Bundaru

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Calendarul Maya - Sfarsitul lumii in 2012?


Calendarul Maya - Sfarsitul lumii in 2012?

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Desi extraordinar de exact, calendarul mayas se! opreste in 22 decembrie 2012 !

Aceasta data obsedeaza omenirea de cateva secole si i s-au cautat diverse explicatii, majoritatea de esenta religioasa, mai ales ca unele pasaje ofera argumente in acest sens.

Vom vedea, insa, ca Sfarsitul Timpului nu este si Sfarsitul Lumii, cum gresit s-a inteles si transmis prin Biblie. Schimbarile care se asteapta in 2012 vor modifica total viata pe Terra si omenirea insasi.

- Alexei Dimitrov, un cercetator rus, a constatat ca Luna isi fabrica atmosfera proprie, una alcatuita din compusi ai sodiului, care acum se intinde pe o suprafata de 6000 kmp.

- Atmosfera lui Marte creste rapid si le crede ca ar fi dus la defectarea lui Mars Observer, in 1997.

- Atmosfera Terrei este si ea in schimbare, in straturile superioare formandu-se un nou gaz, care nu exista pana acum iar activitatea vulcanica a crescut de 5 ori din 1875 incoace .

- Venus sufera o crestere vizibila a intensitatii luminoase.

- Campul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar intre planeta si unul dintre sateliti s-a format un tub de radiatie ionizata.

- Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli, isi maresc campul magnetic si devin tot mai stralucitoare.

- Campul magnetic al Soarelui a crescut si el cu 230% din 1901 incoace.

Academia Nationala de Stiinte din Siberia anunta ca aceste multiple schimbari din sistemul solar se datoreaza intrarii acestuia in Centura Fotonica, o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Aceasta energie este preluata de Soare si apoi raspandita in intreg sistemul solar.

Centura Fotonica este formata din mai multe benzi fotonice care emana din centrul Galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee.

Centrul Galaxiei se afla in Constelatia Pleiadelor, fiind marcat de steaua Alciona, Soarele central al Pleiadelor, aflat la 400 de ani lumina fata de noi.

Centura Fotonica incercuieste Constelatia Pleiadelor. Sistemul nostru solar trece prin aceasta Centura de douaori in 25.920 ani, perioada considerata Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii dureaza 2000 de ani.

Se crede ca Soarele nostru a intrat deja in Centura, inca din 1998, si se estimeaza ca Terra va intra in 2012.

Intalnirea cu Centura Fotonica pare sa duca la transformarea omului profetita de Biblie, la o teribila experienta spirituala.

Se presupune ca oamenii cu un comportament egoist si, deci, cu vibratii scazute in aura energetica nu vor supravietui radiatiei de inalta frecventa existenta in Centura Fotonica.

Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala amintita.

Orice fiinta este alcatuita in primul rand din energie. Iar energia este informatie, si invers. Corpul material este doar invelisul altor corpuri energetice.

Omul se incadreaza si el, fireste, in organizarea universala. "Animal cu (oaresce) ratiune", fiinta umana a fost inzestrata cu capacitatea de a avea o paleta larga de trairi, sentimente si ganduri..

Dovada ca acestea sunt energii in stare pura ne este oferita de constatarile de-a lungul timpului si cercetarile stiintifice din ultimile doua secole.

Trairile si sentimentele negative creeaza energia negativa, nefasta, iar gandurile se pot chiar si materializa, dupa cum s-a reusit in proiectul Montauk.

Ca orice energie, sentimentele, trairile si gandurile umane au o anumita vibratie. O energie negativa nu poate avea, evident, decat o vibratie joasa, pe principiul universal al evolutiei.

In Univers, nimic nu este intamplator iar totul este subordonat unui singur scop: perpetuarea si evolutia vietii.

Materia insasi este inzestrata cu o inexplicabila capacitate de a crea viata! Exista legi universale chimice, fizice,astronomice si chiar juridice. Ele nu sunt insa stricte, pentru ca Universul nu este Armata Poporului, iar cuvantul de ordine este diversitatea.

Viata trebuie sa evolueze prin forte proprii, fara dirijari cazone, sa se confrunte cu cele mai dificile situatii.

Cine invinge merita sa mearga mai departe. Chiar si razboaiele au rolul lor in programul universal. Nu sunt de dorit, in general, dar determina unitatea unei natii, planete sau chiar unei galaxii (?) si evolutia stiintifica,aducind o presiune si o urgentare sporita in acest sens. Tot ele, aduc un examen energetic major, o separare intre "baietii buni si baietii rai" - dupa gandirea simplista americana ...

Fiindca totul este energie, nici Universul nu face exceptie de la regula.

Asa cum el a fost creat prin explozia colosala a unui. atom, tot asa exista surse de energie pozitiva ce alimenteaza galaxiile iar de la acestea, prin sori, sistemele solare.

Aceste energii sunt de frecventa foarte inalta, pentru a putea strabate distanele imense, pana la sorii captatori.

Pe de alta parte, planetele, sistemele solare si galaxiile se afla intr-o continua miscare, parca pentru a beneficia toate de aceste izvoare de energie a evolutiei.

Miscarea are insa si un reflux: catastrofismul periodic.

Nu intamplator, galatenii Ioan Farcas si Ilie Ghetu au devenit subiect pentru "Discovery" TV, teoria lor fiind cu adevarat revolutionara. Conform acestora, la 180-200 milioane ani, Galaxia noastra sufera, permanent, transformari radicale iar sistemul solar de trei ori in acest interval...

O data la 60-70 milioane de ani, modificarile de pe Terra sunt atat de radicale incat, spun cei doi, "pina si istoria nu poate fi considerata o observatie continua".

Toate aceste modificari sunt ciclice si obligatorii si se datoreaza permanentei miscari a galaxiei si sistemului solar. Doar izvoarele de energie pozitiva par a avea o anumita stabilitate.

2012 pe Terra

Am tot mentionat ca trecerea prin Centura Fotonica duce la o schimbare radicala a vietii pe Terra.

Ce inseamna insa aceasta, concret?
Centurile de siguranta, va rog!

Centura Fotonica atat de imensa, incat trebuie strabatuta timp de 2000 ani, emite o intensa radiatie electromagnetica, atat in spectrul vizibil, cat si in cel invizibil, de inalta frecventa (inclusiv raze X).

Fotonii Centurii vor exercita o multipla si socanta influenta asupra materiei terestre.

In primul rand, se va constata fluorescenta tuturor corpurilor, iar ca rezultat. nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!!

Corpurile vor emite o lumina fara temperatura si nu vor avea umbra.

Intregul sistem solar isi va schimba structurile moleculare ale materiei, iar energia fotonica nu va mai da dureri de cap la NASA, va deveni sursa majora de energie libera si nepoluanta (gandita de Tesla).

Planeta va suferi o scadere progresiva a densitatii si isi va schimba "bataia inimii".

Dupa ce a avut o valoare constanta timp de milenii, "rezonanta Schumann" a Terrei a inceput sa creasca, din 1980, de la 7,8Hz, apoi sa se accelereze, ajungand la 12 Hz, nivelul de astazi.

Aceasta inseamna ca, data fiind cresterea frecventei vibratorii a Pamantului, cele 24 de ore de viata ale unei zile sunt doar 16 ore reale !

Deocamdata este inca bine si acceptabil, desi explica de ce nu mai avem suficient timp, suntem tot mai grabiti si mai obositi.

Ce se va intampla in momentul intrarii in Centura Fotonica, in 2012 sau in alt an, este pur si simplu deneinchipuit: intreaga planeta, inclusiv omenirea, va trece intr-o alta dimensiune !

Inca neclar?

Mai concret: 24 de ore vor fi 0 ore efective, deci timpul terestru nu va mai exista ! ! !

Iar pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, in acel "Punct Zero" se vor inversa si Polii Magnetici ai Pamantului.

Veste buna este, repet, ca Sfarsitul Timpului nu inseamna Sfarsitul Lumii.

Semn ca momentul este relativ aproape, intensitatea plasmei stralucitoare de la marginea sistemului solar a crescut recent de 10 ori. Prin intermediul Soarelui, planetele au primit si ele o energie sporita.

Mayasii ne retransmit si ei informatiile primite de la zei despre schimbarile ce vor urma:

- intregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si intregul Univers, cu efecte benefice;

- vom depasi tehnologia actuala si ce cunoastem despre Timp si Spatiu;

- banii vor disparea ca necesitate;

- vom intra in Dimensiunea a 5-a;

- ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 in prezent.

In ce priveste fiinta umana, schimbarile vor fi deci, colosale in sens pozitiv. Insotite totusi de simptome neplacute (inca o veste buna - este semnul ca organismul se purifica):


- migrene, dureri de cap, oboseala, ameteala sau palpitatii;

- simptome specifice racelii (febra, transpiratie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice;

- slabiciune musculara, respiratie greoaie, oboseala nejustificata;

- modificari in sistemul limfatic si imunitar, neliniste, depresii, stres si fascinatia trecutului.

In momentul intrarii in Centura Fotonica se va produce un amplu proces de rearmonizare, de recalibrare a frecventelor propriului corp uman cu cele de referinta din Univers, ducind la o crestere a celor umane.

Este asa-numita "inaltare - ridicare la Cer", despre care vorbesc si vechile scrieri.

"Inaltarea" fiind brusca si puternica, cei cu vibratii joase, negative (rautate, egoism etc.) nu vor rezista transformarii.

Frecventele genomului uman si ale ADN-ului sunt foarte inalte, vibratiile foarte fine.

Sunt in fapt lumina, ceea ce explica vizibilitatea aurei la zei si sfinti.

Dr. Berrende Fox a constatat ca, de 20 de ani, oamenii au inceput sa se schimbe la nivel celular, iar unii chiar si-au dezvoltat noi lanturi in structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sange.

Bine, bine, vor intreba oamenii de afaceri, si eu ce castig de aici?! Sa vedem daca le place:

- intuitia si capacitatile paranormale se dezvolta mai repede;

- folosirea unei parti mai mari din creier, peste 10-15% cat in prezent;

- toate bolile incurabile vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul;

- se vor inmulti bioterapeutii si telepatii;

- corpul fizic va incepe sa se schimbe si probabil vom vedea (cei care scapa!) o aura de lumina ca sfintii de pe peretii bisericilor.

Ideea este ca 2012 este foarte aproape de noi si majoritatea vor ajunge cu siguranta sa vada daca aceasta profetie este reala sau falsa.

Constanta | Mazare, cu chef de revolutie (video) | Stiri::Constanteanul.com

Constanta | Mazare, cu chef de revolutie (video) | Stiri::Constanteanul.com
Foto: Antena 3
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Mazare, cu chef de revolutie (video)

“Ba, ce-as mai arde o revolutie , cu voi, cu astia mai batrani, poate cu 2-3, in rest numai cu voi as face revolutie in Romania”, le-a spus Radu Mazare tinerilor social-democrati, la Scoala de vara a juniorilor partidului, care se desfasoara in statiunea Jupiter.

Despre autor

Constanteanul a scris 5119 articole pe acest site.

Sile this Millennium scris de 4 Septembrie, 2010, 14:23

Despre –smecherie–

Nicolae Steihardt a adaugat o caracteristica omului nou nasit de comunism: smecheria

Stephen Hawking Pune Intrebari îndrăzneţe Despre Univers


http://www.ted.com/talks/lang/rum/stephen_hawking_asks_big_questions_about_the_universe.html

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Stephen Hawking : zece perle de înţelepciune

După profesorul Stephen Hawking rubbished aparent ideea unui Dumnezeu , susţinând Big Bang-ului a fost un rezultat inevitabil al fizicii, aici sunt zece noastre citate preferate.


Professor Stephen Hawking
Profesorul Stephen Hawking Foto : Discovery Channel

Stephen Hawking despre motivele pentru care universul există :

"Dacă vom găsi răspuns la aceasta, ar fi triumful final al raţiunii umane - pentru că atunci am cunoaşte mintea lui Dumnezeu . "

O scurtă istorie a timpului

Stephen Hawking despe Dumnezeu :

" Pentru că există o lege , cum ar fi gravitatea , Universul poate şi va a crea de la sine, nimic ... Nu este necesar să invoce pe Dumnezeu la lumina hârtie touch albastru si seta merge Universului. "

Hawking : Dumnezeu nu a creat Universul The Times

Stephen Hawking cu privire la posibilitatea de contact cu viaţă extraterestră :

"Cred ca ar fi un dezastru . extraterestrii ar fi , probabil, mult înainte de noi. Istoria curse avansat care să corespundă mai primitive oameni pe această planetă nu sînt foarte fericiţi, şi au fost din aceeaşi specie . Eu cred că ar trebui să ţină capul plecat. "

Stiinta Goala : A lua legatura cu Alien , National Geographic Channel

pe Stephen Hawking de autor :

"Cineva mi-a spus că fiecare ecuaţie am inclus în carte s-ar reduce la jumătate de vânzări. Prin urmare, am hotărît să nu au nici ecuaţii la toate . "

O scurtă istorie a timpului

Stephen Hawking pe viruşii de computer :

" Poate ca spune ceva despre natura umană, că singura formă de viaţă am creat până acum este pur distructive "

Viaţa în Univers, prelegere publică

Stephen Hawking privind eutanasia :

" Victima ar trebui să aibă dreptul de a pune capăt vieţii, dacă vrea . Dar am cred ca ar fi o mare greşeală . Cu toate acestea, de viaţa îţi poate părea rău , nu există întotdeauna ceva ce poţi face , şi ai reuşit . În timp ce există viaţă , există speranţă. "

People's Daily Online

Stephen Hawking pe celebritate :

" Dezavantajul cu celebritate mea este că eu nu pot merge oriunde în lume fără a fi recunoscut. Nu este suficient pentru mine de a purta ochelari de soare întuneric şi o perucă . scaunul cu rotile mă trădează . "

Interviu la televiziunea israeliană

Stephen Hawking pe colturi de tăiere :

" Pentru a afişa această diagramă în mod corespunzător , am avea nevoie într-adevăr o perioadă de patru dimensiuni ecran. Cu toate acestea, din cauza tăieturi guvernului , am putea gestiona de a oferi numai un ecran bidimensional . "

De la începutul timpurilor, prelegere publică

Stephen Hawking pe imperfecţiune :

"Fără imperfectiune , tu sau eu nu ai exista. "

În Universul cu Stephen Hawking, Discovery Channel

Stephen Hawking pe Stephen Hawking :

"Este o pierdere de timp să fie supărat despre handicapul tău . Unul are pentru a obţine de la viaţă tot şi eu nu am făcut rău. Oamenii nu vor avea timp pentru tine, dacă eşti întotdeauna furios sau plangi. "

Întoarcerea timp Domnului, The Guardian

Cumpăra " Grand Design " de Stephen Hawking şi Leonard Mlodinow de la Amazon (Marea Britanie)

Cumpăra " Grand Design " de Stephen Hawking şi Leonard Mlodinow de la Amazon (US)


https://silethismillennium2019.blogspot.com/

TUPEU de AUR: Au adus ura, balamucul și agresivitatea în Parlament, acum...