Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

duminică, 4 iulie 2010

Mesaj al Parintelui Justin catre semnatarii tabelelor anti-cip | Revista ATITUDINI

Mesaj al Parintelui Justin catre semnatarii tabelelor anti-cip | Revista ATITUDINI

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Mesaj al Parintelui Justin catre semnatarii tabelelor anti-cip

Frati cres­tini, iata ca actiunea SEMNATURILOR ANTI-CIP a ajuns la punc­tul final si va mul­tumim tuturor pen­tru efor­tul depus in apararea drep­turilor noas­tre pe care Dum­nezeu, din iubire, ni le-a daruit. Ast­fel, pe baza sem­na­turilor dum­neav­oas­tra s-a depus o cerere de orga­ni­zare a REFERENDUM-ului care sa decida prezenta sau nu a cipurilor in doc­u­mentele de iden­ti­tate, in urma alegerii demo­c­ra­t­ice a poporu­lui. Mai jos va prezen­tam mesajul Par­in­telui Justin Parvu, cel care a lansat apelul de trezire a nea­mu­lui in lupta cu cei ce vor sa ne inrobeasca.


APELUL Parintelui Justin Parvu din 14 ianuarie 2009

Parintele Justin Parvu, cu Sf Cruce ridicata

Este vre­mea muceniciei!

Lup­taţi până la capăt! Nu vă temeţi!


Iubiţi fii ortodocşi ai aces­tui neam

Cu multă durere şi îngri­jo­rare vin să vă adresez aceste cuvinte, pen­tru care mă simt dator în faţa lui Dum­nezeu şi conşti­inţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsă­tor pe lângă acest val prime­j­dios care s-a ridi­cat să înghită toată suflarea ome­nească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în cal­i­tatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoşt­inţă aceste peri­cole ce se ivesc asupra Bis­ericii lui Hris­tos, în primul rând, ci a arhipăs­to­rilor, mai marii aces­tei Bis­erici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având pre­ocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu ved­erea glasul vostru, al celor care aţi rămas cred­in­cioşi cuvân­tu­lui Evanghe­liei lui Hris­tos, aţi aştep­tat şi mi-aţi cerut cuvân­tul în priv­inţa aces­tor real­ităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit cea­sul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dum­nezeu, Iisus Hris­tos, sin­gu­rul Dum­nezeu ade­vărat. Nu cre­deam că voi trăi să văd şi eu începutul aces­tor vre­muri de durere, apoc­alip­tice – dar iată că mânia lui Dum­nezeu a venit mai degrabă asupra noas­tră, pen­tru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă aces­tor cap­cane ale vrăj­maşu­lui, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voas­tre cu sem­nul Fiarei – 666. Toţi am citit Apoc­alipsa şi înfricoşă­toarea pro­feţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are sem­nul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16–17).

Vre­mea în care ne aflăm acum este pre­mergă­toare aces­tei pro­feţii. Prin lege, prin ordo­nanţă de guvern, românii sunt oblig­aţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveg­here la nivel naţional şi mon­dial, proiect care le răpeşte de fapt oame­nilor lib­er­tatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, per­misele auto şi orice alt act per­sonal cipul bio­met­ric ce conţine amprenta dig­i­tală, imag­inea facială, şi toate datele per­son­ale. Poate pen­tru mulţi din­tre dum­neav­oas­tră acest cip pare un lucru nesem­ni­fica­tiv, dar în spatele aces­tui sis­tem de însemnare a oame­nilor, de codare şi sto­care a datelor de iden­ti­fi­care se ascunde o întreagă dic­tatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufle­tul diavolu­lui. Însemnarea oame­nilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pen­tru con­trolul abso­lut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum prooro­cesc Sfinţii Părinţi, prim­irea aces­tui semn este lep­ă­darea noas­tră de cred­inţă. Să nu cre­deţi că putem sluji şi lui Dum­nezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu prim­iţi acest însemn diav­o­lesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dum­nezeu, drep­tul la iden­ti­tate, drep­tul la unic­i­tate şi orig­i­nal­i­tate, al fiecărei fiinţe umane! Tre­buie să vă apăraţi acest drept de la Dum­nezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voas­tre. În zadar câşti­gaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voas­tre şi ale copi­ilor voştri, pen­tru că Sfinţii Apos­toli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dum­nezeu mai mult decât de oameni”.

De aceea vă spun: este vre­mea muceni­ciei! După păr­erea mea ne aflăm în vre­murile în care sin­gura cale de mân­tuire este muceni­cia. De-abia acuma este momen­tul să măr­tur­isim cu pro­pria noas­tră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret orto­dox la fel de rig­uros ca cel al gre­cilor, al nos­tru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lip­sit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de cura­jos au reacţionat grecii dar şi sâr­bii, când au prote­s­tat împotriva aces­tor cipuri şi a sis­temu­lui însem­nării şi con­trolu­lui total al iden­tităţii. Tinerii lor au fost for­maţi de mici în duhul acesta patris­tic, atât în famili­ile cât şi în şcol­ile lor – ei au noţi­uni de Vechiul Tes­ta­ment, de Noul Tes­ta­ment; din tată-n fiu s-a pre­dat această tradiţie patris­tică. De pe tim­pul comu­nis­mu­lui încoace noi am dovedit că rămânem con­stanţi slugi altora, uitând de cura­jul şi dem­ni­tatea românilor de altă­dată. Toate popoarele vecine au încer­cat să scape de comu­nism, să-şi impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oare­care. Dar Româ­nia, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comu­nistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi dec­imări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putre­gai. La noi în bis­er­ică situ­aţia este destul de anevoioasă deoarece cred­in­cioşii nu sunt destul de infor­maţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghe­lică. El este vino­vat numai prin neşti­inţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoşt­inţe de la bis­er­ică, de la şcoală, din fam­i­lie, din soci­etate – igno­ranţa e cucer­i­toare. Pen­tru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai mar­ilor voştri”; la el tre­buie să meargă tex­tul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu vicle­nie de tex­tul scrip­tur­is­tic, aşa cum fac şi sec­tarii?– „Voi aţi fost încăpăţâ­naţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascul­tat de cuvân­tul Evanghe­liei – păi, ce creş­tini mai sun­teţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadar­nic”. Aşa încer­cau să ne reeduce comu­niştii roşii de atunci, şi tot ast­fel fac acum cu poporul nos­tru comu­niştii de azi îmbră­caţi cu haine albe.

Se vrea şi se încearcă o des­fi­inţare a sacru­lui prin rel­a­tivizarea val­o­rilor fun­da­men­tale, a ade­văru­lui de cred­inţă prin ecu­menic­i­tate, se vrea înreg­i­menta­rea şi uni­formizarea pe model ateist a copi­ilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua bulet­inul sau paşa­por­tul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mân­care”? Şi-l pui în faţa aces­tei situ­aţii grele. Sun­tem noi dis­puşi ca Brân­cov­eanu de altă­dată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu sun­tem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, bis­er­ica? Nu noi, mănă­stir­ile, care sun­tem în faţa altaru­lui avem dato­ria să spunem oame­nilor ade­vărul şi să-i pre­venim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în pro­topopi­ate nici vorbă să se pună o ast­fel de prob­lemă, eşti respins, eşti cat­a­lo­gat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preo­tul nu are habar de lucrurile aces­tea, atunci ce să mai spui de bietul cred­in­cios care săracu’ de-abia deschide Bib­lia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de edu­caţia şi for­marea aces­tui popor – de la învăţă­tori, pro­fe­sori până la pre­oţi şi miniştri.

Vă cer, aşadar, în numele Mîn­tu­itoru­lui Hris­tos, Care a spus „Oricine va măr­tur­isi pen­tru Mine înain­tea oame­nilor, mărturisi-voi şi Eu pen­tru el înain­tea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lep­ăda de Mine înain­tea oame­nilor şi Eu Mă voi lep­ăda de el înain­tea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32–33), să cereţi autorităţilor române să abroge (anuleze) legile care per­mit îndosari­erea şi urmărirea elec­tron­ică a creş­tinilor, renunţarea la lib­er­tatea cu care ne-am născut.

Dar o să primim plata păcatelor noas­tre, moartea, osânda noas­tră, care să nu fie, fer­ească Dum­nezeu, de răs­cumpărat. Pen­tru că Hris­tos Şi-a văr­sat sân­gele o dată pen­tru tine. Ei bine, poporul acesta, prin frun­taşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin tră­darea tradiţi­ilor şi cred­inţei stră­moşeşti. Iar noi am refuzat această răs­cumpărare prin neprezentarea aces­tor ade­văruri scrip­tur­is­tice; am fost dese­ori absenţi din frun­tea micii oştiri a Adevărului.

Să rezidim nea­mul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noas­tre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Dom­nul harul şi put­erea de a primi muceni­cia. Va tre­bui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pri­cep şi îşi amintesc Rân­duiala, unde să avem pămân­tul nos­tru, şcoala noas­tră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta orto­dox, să avem spi­talele şi moaşele noas­tre. Copiii încă de la naştere tre­buie pro­te­jaţi – pen­tru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip prun­cu­lui la naştere.

Fiecare este dator să-şi mân­tu­iască sufle­tul. Fiecare să se intere­seze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufle­tul sau să-ţi salvezi sufle­tul. Cel care nu s-a intere­sat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.

Acum e tim­pul jertfei !!!

Prin vor­bărie şi prin con­fer­inţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vâr­ful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o tor­pilă japoneză, să mori în braţe cu vrăj­maşul! Acum sun­tem exact ca în arena romană cu fiare săl­bat­ice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creş­tinii de odin­ioară, să dea dru­mul la lei. Aştep­taţi să fiţi sfâşi­aţi, rupţi, altă scă­pare nu mai e! Lupta este deschisă. Lup­taţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creş­tin­is­mul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în sufer­inţă. Pecetluiţi creş­tin­is­mul cu muceni­cia voastră!

Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slu­jirea pre­oţiei, fac un apel către frăţi­ile voas­tre să întăriţi acest text cu sem­nă­tura pro­prie, în numele mănă­stirii şi paro­hiei pe care o păstoriţi.

Mănă­stirea Petru Vodă, 14 Ian­uarie 2009

Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith

Arhi­man­dritul Justin Pârvu



joi, 1 iulie 2010

Cezar IVĂNESCU: Dacă eu aveam o inimă slabă, în momentul în care m-a sunat ziarista de la Newsin puteam să fac infarct? Puteam. Ei, pentru asta... - reţeaua literară


Cezar IVĂNESCU: Dacă eu aveam o inimă slabă, în momentul în care m-a sunat ziarista de la Newsin puteam să fac infarct? Puteam. Ei, pentru asta... - reţeaua literară

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Lucretia Berzintu

Cezar IVĂNESCU: Dacă eu aveam o inimă slabă, în momentul în care m-a sunat ziarista de la Newsin puteam să fac infarct? Puteam. Ei, pentru asta...


Dacă eu aveam o inimă slabă, în momentul în care m-a sunat ziarista de la Newsin puteam să fac infarct? Puteam. Ei, pentru asta...“


Jurnalul Naţional: Dle Cezar Ivănescu, aţi incercat să luaţi legătura cu un alt membru al Colegiului CNSAS?
CEZAR IVĂNESCU: Nu. Cu ei nu se poate lua legătura, ei sunt stat în stat, organizaţie conspirativă. Eu sunt, de fapt, în greva foamei de pe 29 ianuarie, orele 16 după-amiază, când am primit ştirea. De atunci nu mai mănânc nimic, beau apa, cafea şi fumez, însă vreau să-mi revin treptat treptat, să mănânc, fiindcă am de dus o bătălie...

JN: Nu aţi mâncat nimic nimic de atunci?
CI: Nu, mă salvează cafeaua, ea mă ţine pe picioare. Greva foamei la Uniunea Scriitorilor a fost doar pentru a obţine un lucru legal, anume acel comunicat oficial pe care l-a dat Uniunea Scriitorilor către CNSAS, să se pronunţe auspra dosarului.

JN: Şi nu v-a fost deloc rău zilele astea?
CI: Rău în ce sens, mă simt ameţit, m-a ajuns oboseala şi am clacat.

JN: Dar dvs aţi spus că aţi vorbit cu Nicolae Manolescu care v-a convins să o întrerupeţi... dvs nu aţi întrerupt-o?
CI: În sensul că n-am rămas să dorm acolo, la Uniune... dar n-am putut să mănânc, n-aş vrea să fac paradă şi caz din asta... mâine (n. red. 9 februarie 2008) sunt sigur că voi fi pe picioare.

JN: Când spuneţi că presa a dat o ştire falsă, la ce vă referiţi? La faptul că CNSAS nu ar fi dat nici un verdict de poliţie politică sau că verdictul ar fi fost dat şi îl contestaţi?
C I: Pentru a se comunica acestă ştire, trebuia dat mai întâi un verdict oficial din partea CNSAS, or aşa ceva nu există. Nu numai că nu există, dar această instituţie, indiferent că o blamăm sau o admirăm, funcţionează după o lege... or legea spune că respectivul cetăţean care a făcut o cerere (particulară sau oficială) să-şi consulte dosarul personal, trebuie să urmeze o cale: chemarea să spre audiere la CNSAS, discuţie cu persoana respectivă în care i se arată dosarul şi i se administrează probele. Apoi i se comunică oficial în plic închis verdictul dat de CNSAS, apoi persoana are dreptul să conteste în timp legal la CNSAS acest verdict, dacă CNSAS nu-l satisface, are dreptul să atace la Curtea de Apel această sentinţă şi abia apoi, prin biroul oficial, CNSAS comunică presei... or ei nu au îndeplinit nimic din ce am zis mai sus.

JN: Atâta timp cât CNSAS nu s-a pronunţat oficial pe cazul dvs., la ora la care funcţiona, putem să presupunem că acest verdict este o invenţie...
CI: Eu asta susţin şi am atras atenţia ziariştilor care mi-au dat telefon că sunt în culpă şi că vor trece pe lista mea de publicaţii pe care le voi chema în instanţă.

J.N.: În momentul în care aţi aflat că presa scrie asta, nu aţi avut impulsul să mergeţi la sediul CNSAS, să vorbiţi cu membrii Colegiului? Ar fi fost o reacţie firească...
C. I.: Nici nu ştiu unde e sediul nou, ştiind ce indivizi sunt acolo, eu acolo nu merg decât însoţit de avocaţii mei, de presă şi eventual de poliţie.

JN: Dvs. credeţi că presa a inventat ştirea sau că sursele din CNSAS au minţit?
CI: Eu cred că persoana care a făcut această intoxicare se numeşte Mircea Dinescu. El, în emisiunea “Tănase şi Dinescu” (vineri, 1.02.2008 şi vineri, 8.02.2008), m-a atacat direct... el ca membru în colegiul CNSAS, spunând că în 1961 aş fi semnat un angajament de colaborare cu securitatea, deci el s-a devoalat singur ca fiind acea sursă din CNSAS care a intoxicat presa.

JN: Presa nu prea are o vină, el ar putea să aibă o vină...
CI: Presa trebuie să se apere în instanţă, divulgând sursa... aceasta agenţie Newsin, care a publicat prima ştirea. La acea oră, în care funcţiona CNSAS-ul, prezenţa dlui Mircea Dinescu era ilegală. El este fost membru de partid, secretar de UTC la Uniunea Scriitorilor, absolvent de academie marxist leninistă Ştefan Gheorghiu şi soldat fruntaş la securitate... în instantă o să fie obligat să vină şi cu livretul.

JN: Aveti probe că a fost securist?
CI: Eu susţin asta şi sper să pot demonstra în instanţă.

JN: Dinescu spune despre dvs. in direct că aţi colaborat cu securitatea, dvs acelaşi lucru despre el... asta miroase şi a răfuială personală... Când au început disensiunile dintre dvs. şi Dinescu?
CI: Cam de 30 şi ceva de ani ţin.

[…]

JN: „Cotidianul” a scris, pe surse, că de fapt CNSAS v-ar fi chemat la audiere, însă dvs. aţi refuzat.
C.I.: Eu vă dau răspunsul oficial: „Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România revine cu solicitarea adresată CNSAS de a comunica eventualele colaborări ale membrilor consiliului USR cu securitatea. Urgentarea comunicării este cu atât mai necesară cu cât din cauza apariţiei în mass-media şi în presa scrisă a unor informaţii referioare la dl. Cezar Ivănescu, membru al consiliului, în absenţa unui răspuns oficial din partea CNSAS, comitetul director al USR consideră inacceptabilă şi nelegală difuzarea de către unii membri CNSAS a unor date din dosarele personale ale membrilor” .
În dimineata zilei de marţi, dl Manolescu mi-a zis că a luat legătura cu Cazimir Ionescu şi cu alt domn Buchet, iar eu am dedus din spusele dumnealui că se mergea cu ignoranţa atât de departe, încât nu se ştia dacă eu am dosar. Totul este emanaţia acestui individ, a lui Mircea Dinescu, şi o perdea de fum aruncată cu un anumit scop: de a tulbura apele presei şi a ascunde ce scrie presa ieseană despre adevăraţii informatori ai securităţii.

JN: Fără nici o aluzie la cazul dvs., vă spun că de multe ori presa a dat pe surse cine urma să primească verdict din partea CNSAS ca apoi să se adeverească.
C.I.: Pentru mine nu există dubii, în ceea ce priveşte dosarul meu.

J.N.: Veţi sta în greva foamei până o să vă vedeţi dosarul?
C.I.: O să încerc în seara asta să gust câte ceva, să nu clachez fizic. Eu am o probă irefutabilă prin „Cartea albă a Securitatii”, de Mihai Pelin, prietenul meu, în care există un capitol destul de mare despre mine. El mi-a spus că există un dosar de urmărire cu mine.

J.N.: Aţi încercat să vă vedeţi dosarul de urmărit?
C. I.: Trebuie să spun că n-am dorit să fac acest demers, fiindcă eu stiam pe mulţi care mă turnaseră, din nefericire, dintre persoanele apropiate de mine. Sub diferite motive sau forme, veneau şi-mi spuneau: „iartă-mă, te-am turnat la securitate“. Ei, m-a ajuns greaţa, cum se poate să-ţi vină prietenul şi să-ţi plângă în braţe! Aveam un răspuns pentru toţi, nu contează, ce vorbeam eu pe faţă, nu putea să fie mai puţin grav decât ce turnaţi voi. Eu nu-i condamn, au fost mai slabi şi au cedat. De aceea nu am vrut să scotocesc în aceste miasme ale trecutului, am zis cine m-a turnat să-i fie de bine, bine că am reuşit să supravieţuiesc.

J.N.: Spuneţi că în ’61 au încercat să vă racoleze...
C.I.: Eu am mărturisit în cartea mea, „Timpul asasinilor”, carte despre moartea lui Labiş, că student în Iaşi fiind, un domn maior Ionescu a încercat să mă persuadeze...

J.N.: Cum a încercat securitatea să vă convingă?
C.I.: Eu eram prieten cu profesorul universitar Alexandru Husar, care a fost expluzat pe motive politice de la Cluj la Iaşi, trăieşte si azi. El era profesor de estetică, iar ei voiau de la mine să-i cer cu împrumut cursurile de estetică şi să le duc lor – poate descoperă ceva grav, să poată să-l bage în puşcărie... ei voiau enunţurile reactionare din curs. Şi ca să mă persuadeze respectivul maior a scos un caiet şi mi-a zis „Uitaţi că nu suntem aşa cum zice lumea, aici este caietul de poezii al lui Labiş, care conţine versuri anticomuniste, scrise de mână. Noi ştiam că Labiş scrie aşa dar nu l-am arestat“. Asta în mintea lui probabil că a fost o cale ca să-mi arate că pot avea încredere în ei.

J.N.: Deci numai astfel au încercat să vă convingă, spunându-vă că ei sunt toleranţi... nu v-au promis anumite avantaje, că vă vor publica cărţile.
C.I.: Numai aşa.

J.N.: Au mai fost situaţii în care au încercat să vă racoleze?
C.I.: Niciodată. S-au lămurit cu cine au de-a face, fiindcă evoluţia mea socială era tot mai radicală.

J.N.: Susţineti că în ’87 aţi fost dat în consemn USLA. Când aţi aflat asta?
C.I.: Am aflat după revoluţie de la Mihai Pelin.

J.N.: Nu ştiaţi pe vremea aceea...
C.I.: Nu. Ştiti ce însemna asta? Dacă eu m-aş fi cherchelit şi mă apropiam de Ceauşescu, mă împuşcau.

J.N.: Au existat situaţii în care să vă fi putut apropia de Ceauşescu?
C. I.: Nu, însă aia era o instituţie bolnavă.

J.N.: Ati avut vreodată probleme din cauza asta?
C.I.: Marginalizare, sărăcie. Îmi publicau greu cărţile. Eu am debutat în ’68 şi am stat 7 ani de zile până să public a doua carte. La revoluţia culturală, eram şomer. Până să fiu cel mai apropiat om de Marin Preda, am stat pe tusă. Şi desi se ştia că sunt poetul preferat al lui Preda şi singurul poet contemporan cu el despre care Preda a spus că sunt un mare poet... cu toate astea, eram marginalizat, sărac. Eu n-am avut niciodată funcţie, fiindcă nefiind membru de partid, nu aveam cum. Din 2000 încoace sunt membru în Consiliul Scritorilor şi am fost unul dintre iniţiatorii acestui demers de a comunica dacă unul dintre noi a colaborat cu securitatea, ca să nu ne mai trezim cu un alt scandal ca cel cu Eugen Uricariu. Până acum, n-am primit decât nouă răspunsuri oficiale de non-colaborare.

J.N.: Aţi intentat proces împotriva presei şi a lui Mircea Dinescu?
C.I.: În scurt timp, voi da telefoanele avocaţilor meu şi numai ei vor vorbi despre asta.

J.N.: Presa scrie ce prinde, nu cred să fi fost o conspiraţie la nivelul întregii redacţii.
C.I.: Dar ziaristul nu trebuie să fie şi responsabil? Dacă eu aveam o inimă slabă, în momentul în care m-a sunat ziarista de la Newsin puteam să fac infarct? Puteam. Ei, pentru asta...

Interviu acordat prin telefon ziaristei Sidonia Silian de la Jurnalul Naţional, 8 februarie 2008.
Textul nu a fost publicat. Cezar Ivănescu a decis că este un „interviu ratat“ în sensul
că textul scris nu includea decât o mică partea din afirmaţiile făcute prin telefon.
Publicat de Clara Aruștei(fiica poetului Cezar Ivănescu) pe Blog.

Dimitrio Comentariu publicat de Dimitrio cu 1 minut în urmă
Ştergere comentariu

Comuniştii conduc şi acum doar că nu au sigla cu SECERA şi CIOCANUL ei sînt şi la PUTERE şi tot ei sînt şi-n OPOZIŢIE
Dimitrio Comentariu publicat de Dimitrio cu 8 minute în urmă
Ştergere comentariu Excepţional materialul (Q..E.D. )
felicitări Lucretia Berzintu !
Constantin Grecu Comentariu publicat de Constantin Grecu cu 8 ore în urmă
să arunce cu piatra cel fără păcat!

Fondator & Coordonator - Reţeaua literară: Gelu Vlaşin


https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Helicopter in Iranian president's convoy suffers ‘hard landing’ in East ...