Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
There is a fascinating myth about the man living at the borders of society, living a life that bypasses the conventions and comforts of the bourgeois existence. Each open society needs those people who are living, in the same time, inside and outside of it. They are the creators of the critical discourse, the ironists, the cynics, the libertines or the eccentrics who are setting the philosophical standards of the western civilization; Socrates, Antisthenes, Diogenes, Montaigne, Rousseau or Nietzsche are such examples. They are the free spirits that make possible a corrosive discourse in an open society. This acid discourse can produce social changes and regulations and every important moment in the history of human thought has, more or less, something to do with this kind of people. They are people who either refuse to play by the canonical rules of their time and live contrary to that set of believes, either question the status quo.
Ion Bîrlădeanu had such an existence. He was born in 1946 and for more than 30 years he refused to become an “honorable citizen”. During communism he had had several jobs. In his 20s he left his native village (Zăpodeni, in Vaslui county) to work on the reed fields in Tulcea and then as a docker in Constanţa. Arriving in Bucharest he worked as grave digger, as frame saw worker, security person, or unqualified worker at the House of the People. Starting with 1989 he lives a marginal life, working as a free-lance selector of garbage from a block of flats on Moşilor Street and doing little favours for the people living there. He does not raise a family; he is not employed to this day.
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html ION BARLADEANU
Ion Barladeanu
Untitled
1990
Collage
25X45 cm
Stiri populare
Lumea colajelor lui Ion Barladeanu, intr-un documentar original HBO Romania
HBO Romania va prezinta in premiera si in exclusivitate un nou documentar, realizat in coproductie cu Alexander Nanau Production, Lumea vazuta de Ion B., povestea cu parfum de basm modern a unuia dintre cei mai importanti artisti romani contemporani.
Ion Bârladeanu poate fi considerat reprezentantul unui pop-art ingenuu. A inceput sa creeze colaje in regimul comunist si a continuat si dupa revolutie. Fara sa aiba habar de vreun curent artistic, autorul de la marginea societatii si-a urmarit doar pasiunea. Hobby-ul sau e un razboi personal cu lumea reala. Nu are nimic dintr-un discurs artistic estetizant, ci este extrem de critic la adresa "adevarului" oficial.
Despre "opera" lui Ion Bârladeanu, care se intinde pe o perioada de 30 de ani, s-a spus ca s-ar inscrie in curentul artistic numit pop-art, aparut in anii ’50 in Anglia. Printre reprezentantii lui de seama se numara: Richard Hamilton, Eduardo Paulozzi. Mai tirziu, Richard Smith, Patrick Caulfield, David Hockney, Peter Philips, Pauline Boty. La inceputul anilor ’60 America va deveni scena cea mai importanta pentru afirmarea pop-artului, iar numele cel mai cunoscut si mai despomenit este cel al lui Andy Warhol.
Pentru artistul de la ghena, istoria e o scena, iar el nu face decit sa arunce imaginea ei oficiala in aer. Sa ii recontextualizeze personajele, evenimentele. Pentru asta nu are nevoie decit de o foarfeca, de niste ziare, lipici (Pelicanolul era cel mai bun si si-ar fi cumparat o tona daca ar fi stiut ca avea sa dispara) si de inspiratie. Ironic, subversiv, autorul colajelor stie ca, fara o buna executie, lucrarile lui nu ar mai avea acelasi impact. Atent la detalii si cu o anumita constiinta artistica, Ion Bârladeanu a pastrat tot ce a facut de-a lungul timpului. A debutat tirziu, la 62 de ani, dupa o viata de homeless, dar fara ca mesajul “operei” sale sa se fi alterat in timp. Pariul cel mare al lui Dan Popescu, proprietarul Galeriei H’Art si galeristul care l-a descoperit pe "nea Ionica", este sa reuseasca sa introduca "opera" acestui om al strazii in circuitul oficial al artistilor romani contemporani.
Alexander Nanau, empatic, propune el insusi un documentar-colaj despre artistul aflat la marginea societatii. Personajele pe care le-a ales sint vecini ai "artistului", oameni din satul in care s-a nascut, care nu stiu nimic despre talentul sau ascuns. Unii il contesta, altii il simpatizeaza. Acestia din urma regreta ca n-au fost mai atenti la cartoanele aratate de catre "nea Ion" la un moment dat. Asemenea protagonistilor, nici personajele secundare nu-si ascund emotiile. Toata lumea lui Ion B e plina de viata. Se spun lucruri simple, nesofisticate, netrucate de camera de filmat. Bucuria lui Ion Bârladeanu ca, in sfirsit, arta lui a fost descoperita si apreciata, il face, dupa propria marturisire, cel mai bogat om de pe pamint.
Intrebarea la care raspund, in felul lor, toate personajele documentarului Lumea vazuta de Ion B. este cea de la inceputul povestii, adresata de regizor eroului sau: "V-a cazut vreodata ceva in cap?". Si se refera nu doar la gunoie, ci la noroc, la o sansa care vine, uneori, cind nimeni nu mai credea in ea.
Un documentar cu oameni obisnuiti, despre vieti simple, despre demnitate si incredere, optimism si rasturnari de situatie. Despre un artist necunoscut, ingenuu. Despre colajele pe care le-a facut din ziare si reviste timp de 30 de ani. Despre mesajul lor artistic protestar. Plin de umor si de forta.
B A N C U R I Sursa Iona : A fost o data un barbat perfect si o femeie perfecta. Ei s-au intilnit si deoarece relatia lor a fost perfecta s-au casatorit. Nunta a fost perfecta. Iar viata lor in doi a fost deasemenea perfecta.... See More
Intr-o seara de Craciun, in care ningea puternic, aceasta pereche perfecta mergea cu masina pe o sosea plina de curbe, cind la un moment dat au vazut pe cineva la marginea strazii, care se pare ca avea o pana. Era Mos Craciun cu o tolba plina de cadouri. Deoarece ei nu au vrut sa dezamageasca copiii cei multi care asteptau cadourile, perechea perfecta l-au invitat pe Mos Craciun sa se urce in masina lor pt. a ajunge sa imparta cadourile. Si asa au ajuns in scurt timp sa imparta cadourile. Din nefericire s-au inrautatit conditiile meteorologice si cei trei au avut un accident.
Unul singur din cei trei a supravietuit. Care?
(Ginditi-va mai intii si abia apoi va uitati la raspuns)
Bine-nteles ca femeia perfecta. Ea este singura din cele 3 personaje care exista intr-adevar. Toata lumea stie ca Mos Craciun nu exista.... si ce sa mai zicem de barbati perfecti...
Pt. femei, povestea se termina aici. Barbatii vor citi in continuare.
Puncte bonus pt. barbati: Daca Mos Craciun si barbatul perfect nu exista, inseamna ca femeia a condus. Ceea ce explica de ce s-a si intimplat accidentul.
Si inca ceva: daca esti femeie si ai citit si restul povestii, asta mai demonstreaza inca o chestie: Femeile nu fac niciodata ce li se spune ! Motive pentru care Mos Craciun nu poate fi barbat: − Marea majoritate a barbatilor nici nu se gandesc sa aleaga cadouri pana in Ajun de Craciun − Daca totusi cumpara cadouri, tot timpul par surprinsi sa descopere numai produse de calitatea a doua, seturi de chei tubulare, si inele de plastic lasate pe rafturi. − Ar avea probleme de orientare, pentru ca in mod inevitabil s-ar rataci acolo sus in zapada si nori, si ar refuza apoi sa se opreasca sa intrebe care este directia. − Barbatii nu pot impacheta cadouri. − Barbatii mai degraba ar muri decat sa se imbrace in catifea rosie. − Barbatii ar simti ca masculinitatea lor este amenintata... daca ar fi vazuti impreuna cu toti acei spiridusi. − Barbatii nu raspund la scrisori. − Barbatii ar refuza sa permita ca fizicul lor sa fie descris, chiar si in gluma, ca ceva asemanator cu "un bol plin cu jeleuri". − Barbatii nu sunt interesati de ciorapi decat daca ii poarta altcineva. − Daca ar trebui sa zica Ho Ho Ho, le-ar diminua serios sansele de a agata. − In final, sa fie responsabili cu Craciunul, ar insemna sa isi ia un angajament.
-Bula, ce ar rezulta daca tu ai avea 10 lei si Vasile ti-ar lua 7? − O bataie de s-ar uita tot satul.
Batranul cocos ii face instructia : − Poti sa ai toate gainile in afara de Berta ! Ea imi apartine mie … Tanarul foarte infumurat spune : − In nici un caz ! Le vreau pe toate ! − Atunci hai sa facem un raliu in jurul curtii. Carui care va castiga ii vor apartine toate gainile. Amandoi o iau la goana. Cocosul batran alearga ceva mai in fata dar cel tanar il ajunge usor din urma… Se aude o impuscatura si cocosul tanar cade mort. − Interesant, zice ţăranul, al treilea cocos homosexual pe saptamana asta …
Un somn bun nu numai ca te odihneste,dar si scurteaza ziua de lucru
VIDEO FOTOGALERIE Ion Barladeanu - artist plastic, fost homeless: „Si-a dat seama toata lumea – om simplu din gunoaie sa ajunga asa de celebru si sa fie aplaudat la scena deschisa”
La 63 de ani, Ion Barladeanu expune la Londra alaturi de lucrarile lui Andy Warhol si Marcel Duchamp, si vinde colaje cu 3000 de euro bucata. A fost gropar, hamal in port, „scriitor” de cruci. A locuit pana de curand la o ghena de gunoi de pe Mosilor. Descoperit acum doi ani de artistul Ovidiu Fenes. Curtat jumatate de an de galeristul Dan Popescu. Este eroul documentarului „Lumea vazuta de Ion B.”, realizat de Alexander Nanau, produs si difuzat in prezent de HBO. Dupa Londra si Basel, se pregateste sa-si arate lucrarile si la Paris, unde e curios sa vada atelierul lui Brancusi. N-ati mai cunoscut oameni liberi? Lui nea Ion i-a placut toata viata sa fie „ca pasarea cerului”, dar de-abia la batranete i-a suras sansa.
In birourile Galeriei H’Art, conduse de Dan Popescu, cel care l-a expus primul pe Ion Barladeanu, in doua expozitii din 2008, nea Ion a ajuns primul, asa ca mananca ceva si se uita pe calculator la „Take, Ianke si Cadir”, „mai mult pentru domnul Dinica”. Menajera, doamna Mariana, se poarta cu el aproape matern. Cand a intrat in portofoliul lui Dan Popescu, Ion Barladeanu a fost adoptat imediat si de familia acestuia. A primit de la Dan Popescu o mica garsoniera, „in centru”, lasand ghena de pe Mosilor. Vine regulat la Galeria H’Art, unde a avut in 2008 doua expozitii. Uneori aduce mai multe colaje (vreo 20) facute intre timp. Colajul e o arta pe care o practica de cateva decenii, dar intre 1998 si 2008 nu mai facuse niciunul. Lipea poze cu Ceausescu inca de pe cand Ceausescu traia, dar nu le arata decat la „oameni destepti”, adica la unii dintre colegii alaturi de care muncea la Casa Republicii. Are pana acum cel putin 800 de colaje. "E Graal-ul oricarui galerist", spune Dan Popescu in film.
Ion Barladeanu s-a nascut in judetul Vaslui, la Zapodeni, si a plecat in lume la varsta de 18 ani. Nu s-a inteles cu ai lui, mai ales cu tatal sau, si mai ales pentru ca acesta era comunist. A avut mai multe slujbe, a cunoscut suficienti oameni cat sa invete sa-i deosebeasca „dupa mers” pe cei destepti de cei prosti, si pe cei buni de cei rai (mai multi la numar). La Bucuresti avea o locuinta pe care a parasit-o dupa o cearta de care nu-i place sa vorbeasca, si s-a mutat in salbaticie, la o ghena de pe Mosilor. A trait o vreme deszapezind masini si carand gunoaie cu un carut pe trei roti. Pasiunea sa, aceea de a decupa poze din revistele si almanahurile pe care le gasea si de a le lipi pe fotografii luate tot de prin reviste, a fost pentru el o arta inca de la inceput. Desi n-are studii artistice si nu a avut acces la lumea artistica pana anul trecut, Ion Barladeanu are o cultura vasta. Ii place filosofia, ii plac filmele – „mai ales dramele”, si cunoaste o gramada de lume – actori romani si straini, dar si "celebritati" locale. Intuitia lui pare aproape infailibila.
E modest si demn. Nu se deschide usor si nu vorbeste usor despre sine.
- Ma uitam la „Take, Ianke si Cadir” mai mult pentru domnul Dinica, pe care l-am cunoscut in tinerete, pe strada. cand m-a rugat sa-i dau un foc. Era timid. „Nu va suparati, domnu’, as vrea sa aprind si eu o tigara...” Fuma Carpati, ca asa era in Epoca de Aur. Mi-au placut teatrul, actorii. Nu mi-au lipsit expozitiile, nici cele de fotografii. Si filmele mi-au placut, mai ales dramele. Cand lucram in port, la Constanta, m-am dus sa vad un film. Iese un tip din sala si spune: „E nasol.”„Ei, o sa intru totusi”. Dupa ce l-am vazut, am ramas uimit. Era un film extraordinar. Se chema „Esop” (n.red. - 1970, realizat de bulgarul Ranghel Vilceanov) si era despre filosoful grec. „Uite, domne, ratam o ocazie. Ala a fost un dobitoc.” Eu nu sunt influentabil, asta vreau sa spun printre altele.
In fiecare an faceam o selectie din toate filmele pe care le vedeam. Alegeam filmul anului, asa cum a fost aseara „10 pentru Romania”. Dar n-am mai fost de mult la cinema. Dupa Revo..., dupa lovitura de partid a lui Iliescu mi-a placut in mod deosebit filmul „Pianistul”, de Roman Polanski, regizor francez de origine poloneza. Dar nu pot sa uit de „Esop”, pe al carui erou niste calugari sau preoti l-au aruncat de pe o stanca. „Eu sunt un fluture. Daca ma lasati sa zbor, eu zbor din creanga in creanga si nu va fac nimic.” Oamenii sunt rai. Unii.
E adevarat ca ati vrut sa va faceti regizor de film? - Ei, asta am spus-o ca sa fac un spirit de gluma. Prinde la public. Acuma da, mi-ar fi placut sa fiu regizor, dar pentru asta trebuie sa ai studii. Pe vremea tovarasului dictator Ceausescu ii aratam colajele mele dnei Monea – cand stateam pe Calea Mosilor -, si ea imi spunea: „Ioane, tu cu colajele astea esti mare, dar nu prea ai succes in socialismul asta. Dar daca vrei sa te apuci de filme si iti faci rost de un aparat, poti face documentare. „Si ce sa filmez?” „Ce se da la ziar, cu intreprinderi...” „Domne’, daca as fi regizor, as face un film cu oamenii de pe strada, cu pantalonii rupti in fund si coatele roase, saraci. Pe urma i-as filma pe infirmi.” „Nu, asa nu prea merge”, zice doamna Monea. „Atunci gata, nu ma mai fac regizor.” Si am lucrat in continuare cu colajele astea.
Cand ati inceput sa faceti colaje, va gandeati ca faceti arta? - Pai da, eu le-am considerat totdeauna o arta. Mi le admiram singur. Chiar si acum mi le admir. Daca veniti de Craciun atunci o sa vedeti ce surpriza ii fac lui nea Dan. Colajele le fac la intamplare si la o luna de zile ori aduc 20 de colaje, ori mai multe. O data am adus 63, cat e varsta mea. Sunt nascut pe 24 martie 1946.
Dar cum de le faceti asa repede? - Acum sunt expert. Decupez pozele - imaginatie am destula -, si uneori le fac de la sine, fara sa vreau. De exemplu, gasesc o poza cu un personaj. Aaaa, am gasit un burtos frumos, tatuat complet. Si le pun si mesaj colajelor. Eu am fost prost la scoala la matematici si la limba romana, nici acum nu pot vorbi romaneste clar, dar gasesc mesaje in reviste. Am terenul, cum sa spun, o imagine din calendare. De exemplu, era o tarla unde pasteau vacile (cum ar fi vacile elvetiene, pe care le-am vazut cand am mers la Basel) si il bag pe burtos in mijloc.
Il gasesc pe Adrian Paunescu (nu-l agreez pe nesimtitul ala care ii scria poezii lui Ceausescu, nici pe Veceu Tudor – ma scuzati, asa l-am poreclit eu) si il pun calare pe vaca, dar ca pe o banca. Burtos, are jartelele la gat (cand o sa vedeti, o sa va pufneasca rasul). Pe urma, gasesc o contesa ca la teatru, mica si slabuta, care are un ochean ca ala prin care se uita Johnny Depp in „Piratii din Caraibe”. Se uita prin ochean la tatuajele aluia. Mai bag si niste avioane...
Dar pe Mircea Geoana l-ati prins intr-un colaj, asa cum ati promis intr-un interviu? - L-am facut imediat. E haios de tot. Am facut doi magari, adica i-am decupat din revista „Plai cu boi”. L-am gasit si pe Sebastian Papaiani, pe care l-am urcat pe un magar. Il gasesc si pe George Becali oier (Razboinicul Luminii). Personajele astea nu ma intereseaza daca sunt contra sau pentru, eu le folosesc la „filmari”. Am gasit si text: „Ba al nostru-i mai frumos.” Lui Geoana i-am pus o coroana si niste babe care il imbratiseaza, iar el rade ca un prost, ca e prostanac. „Draga Mihaela, tare is bucuros. Sunt presedinte.” „Taticule, da sa te pup!” Are dreptate Iliescu. Nu-i prost Iliescu, care e un geniu al raului - deci sa mentionam. Si prostanacu’, cu cascheta aia si cu magaru. Aa, si i-am bagat si niste avioane.
De ce si avioane? - Ca sa para ca in realitate si ca sa ocupe cerul. Sa fie incarcata lucrarea. Si in iarba il pun pe baiatul lui Will Smith, un actor american de culoare. Eu sunt cel mai mare regizor in domeniul asta. Am lucrat cu toti actorii din lume.
Dar dupa ce decupati imaginile, unde le tineti? - Am niste mape de vinilin, dar oricum stiu pe de rost tot ce decupez. Unele colaje le fac rapid, altele imi dau timp de gandire, uneori si o luna. Pe cele care vad ca-mi dau de furca le las la o parte si deodata, hodoronc-tronc imi vine ideea. Ce decupez se potriveste uneori perfect - sunt norocos in chestia asta. Folosesc avioane, masini, capete de oameni... La un moment dat am gasit niste ofiteri de aviatie cu valizele in mana, zici ca sunt din viata reala. Ati vazut filmul „Lumea vazuta de Ion B.”? La premiera de la Institutul Francez am primit aplauze ca un imparat al Japoniei. Cum sa nu-mi placa? Eu am fost in mizerie si am ajuns la glorie. E un film documentar placut. Nu ca ma auto-laud, dar eu sunt actor adevarat si asa sunt si vecinii mei si lumea care ma cunoaste si care apare in film. Au venit si ei la premiera. Am stat pe Mosilor 25 de ani.
Acum locuiti intr-o garsoniera. V-ati obisnuit? - Da, dar si inainte eram obisnuit, doar n-am stat la gunoaie toata viata. A fost o perioada de patru-cinci ani cand am ajuns gunoier, din cauza la niste prosti. Am locuit acolo la ghena si iarna, cand ma aparam de frig ca boschetarii. Trebuia sa stau imbracat.
Locuiati singur? - Pai da’ cu cine? Singur. Caram cu carutul fiare, cartoane, tot felul de nimicuri. Ii ajutam pe oameni si iarna castigam mai bine ca vara. Cand veneau zapezi ca cele de acum, desfundam la masini de nu le mai tin minte numarul. Intr-o iarna mi-au degerat si picioarele.
Aveati prieteni pe atunci? - Putini. Cine are prea multi prieteni, nu are niciunul adevarat. Am avut prieteni, dar erau niste oameni simpli.
Dar ati intalnit multi oameni liberi, asa ca Dvstra? - Adica liberi cum?
Care sa nu faca compromisuri si care sa raspunda pentru actele lor. - Doamna, aicea mi-ati pus o intrebare frumoasa. Prin anii 70, lucram in port la Tulcea ca hamal, dar faceam desene la strainii de pe vapoare, pentru ca stiam sa desenez frumos. Imi dadeau tigari pe ele. Unii imi dadeau anumite cadouri. Pe urma m-am accidentat la un deget, l-am strivit si am stat in concediu medical, dupa care m-a luat un sef de la cadre sa-i scriu cartile de munca. Asa de mana nu scriu frumos, dar daca scriu atent, am scris „pictoricesc”. In 1972 a venit ziua fatala cand m-au dat afara din port, si bine ca mi-a zis un sef s-o intind ca sa nu ma aresteze. „Da’ ce-am facut?”. Dupa un an m-am dus prin port si m-a recunoscut un dobitoc.
Eu in port m-am dus sa lucrez, nu ca sa car saci. De fapt, aproape toti vroiau sa fuga din tara. Unii reuseau sa se ascunda pe vapoare. Si eu vroiam sa fug. Cand i-am cunoscut pe greci, mi-ar fi placut sa plec in Grecia, pe urma la italieni. Si pe urma am invatat cuvinte din port. Nu stiu nicio limba straina, dar m-am descurcat putin si in Elvetia. Restul mi-a tradus nea Dan si Alexander „Naunau”.
Cum v-a placut la targul de arta Volta5 de la Basel, unde ati fost anul asta? - A fost foarte frumos pentru ca am vazut nu o expozitie, ci o suta. Imi spune domnul Alex: „Ce parere ai, nea Ioane? Sunt mai frumoase lucrarile astea decat ale tale?” „Domne’, fiecare e artist in domeniul lui.” De exemplu, l-am vazut pe Marx. Era un proiector cum e calculatorul, si negru pe alb arata o poza a lui Marx. M-am apropiat sa ma uit mai atent. Poza era reusita. Si cum avea el barba alba, asa, ii curgea o lacrima din ochi. Un fel de arta aparte. Mi-a placut foarte mult. Am mai vazut un picior care parca era picior de om adevarat, cu laba taiata, pus intr-un colt, si era o cioara care ciupea din el, insangerandu-l. „Fantastic e asta!”, am spus. Toate lucrarile mi-au placut. Se vede in film cand vorbeam cu o persoana, n-o stiu pe nume, si spuneam „Ich name Barladeanu Ion, Romania”. E comic. S-au ras astia la Institutul Francez cand m-au urcat pe scena. Si-a dat seama toata lumea – om simplu din gunoaie sa ajunga asa de celebru si sa fie aplaudat la scena deschisa.
Cat de tarziu ati vazut colaje facute de artisti straini? - Pai nu prea am vazut nicaieri colaje straine. Numai la Basel. Am vazut acolo o scena frumoasa cat geamul. Foarte mult mi-a placut lucrarea aia. Faceam ce faceam si iar treceam pe acolo. Sala era rotunda, cea mai mare sala din lume, mi-au zis. Puteai sa mergi cu bicicleta prin ea. Muncitorii elvetieni aveau trotinete cu buton. E moderna Elvetia asta. Prima data cand am trecut cu masina erau niste campuri si liniste, ca la noi la tara. „Ce-i Elvetia asta?”, dar cand am ajuns la Basel, am inlemnit. Langa galerie era o biserica din piatra, inalta cat Intercontinentalul. Am si vizitat-o. Mi-a placut mai mult decat expozitia. Eu sunt ateu, adica nu sunt nici contra, nici pentru religie. Am urcat pana sus, am admirat panorama orasului. E placut in Elvetia. „Cum dracu’ am ajuns eu aici?”, m-am intrebat. Mi-am adus aminte cum omoram sobolanii la ghena. Ma chema coana Zana, una grasa, pe cand nu eram star ca acum. Glumesc. Mi-am adus aminte: cand m-am dus la Zapodeni, mi-au zis oamenii: „Nea Ioane, aici in Zapodeni esti un star.” Lumea ma respecta. Pe tata, nu. L-au huiduit. El a fost cu comunismul, cu Ceausescu.
Ati plecat la 18 ani de acasa, nu? - Cand am terminat scoala profesionala de zidari, am vrut sa vin cu 10 consateni in Bucuresti, dar am pierdut actele. Am crezut ca mi le-a ascuns ala de-acasa. La Zapodeni nu vroiam sa mai stau. Nu aveam cu cine ma intelege. Am observat: toti oamenii care dupa zodiacul arboricol sunt in zodia teiului sunt prosti. Eu am avut noroc ca am avut zodiacul si pe vremea lui Ceausescu, si am vazut ca anumiti oameni sunt cumsecade, dar in anumite chestii sunt ca Geoana, care s-a culcat presedinte si s-a trezit prostanac.
Prima data am ajuns la Galati. Un an am lucrat la Combinatul Siderurgic. Am debutat ca sapator la pamant. Am avut o viata ca Ilarion Ciobanu. Stiti ca inainte de a juca in filme a fost hamal in port? In port am fost, la padure am fost, la sapat gropi am fost, am scos si morti de la groapa, scriitor am fost, dar nu de romane. Cu dalta, in litere.
Dar cand faceati toate lucrurile acestea aveati in cap un plan de viitor, aveati un vis? - Pot sa fumez? Cu colajele nu ma gandeam ca o sa ajung departe. Asta era placerea mea. Mi-a zis un frate odata: „Tu faci pozele astea care le lipesti, dar nu ti le vede nimenea.” „Bai, eu am lucrari care sunt interzise. Nu vezi ca e Ceausescu la putere? Poate ca o sa vina candva lumea lor.” Dar nu ma gandeam ca o sa ajung asa.
Cand locuiati la ghena unde le ascundeati? - Am lucrat la Trustul Carpati noua ani, pe urma am lucrat muncitor la gater si mi-am luat de acolo cherestea de brad si am facut un raft simplu. Acolo puneam colajele pe care le lipeam cu Pelicanol, cel mai bun lipici de pe vremea lui Ceausescu. Acuma a gasit nea Dan solutia, cu un fel de gris pe care il dizolvi in apa. Sambata trecuta am lucrat intr-un timp record 13 lucrari, si am mai facut una ca sa nu fie ghinion. Ma culc numai cand mi-e somn, cand sunt obosit. Cand ma trezesc, colind prin cartier sau dau cate o rotocoala pe la gunoi. Am fost mare gunoier pe vremuri, caram maculatura si fiare la depozit. Din asta traiam. Asa gaseam si reviste aruncate la bloc. Pe urma am prins „Omagiul” lui Ceausescu. Asta e avantajul meu. Uite, Henri Coanda spunea: „Domne’, cand o sa vedeti un avion, sa nu va mirati de el. Prima data trebuie sa te miri de creierul care l-a facut, de acel om.” Oamenii invata cateodata unii de la altii. Cum spunea si Anton Pann: „Nu stie mult cine traieste mult, stie mult cine umbla mult.” E adevarat. Cum spune si italianul: „Da vero infatti, signore.” „Come si chiamo, signore?” „La mia si chiama Berladeni Giovanni.”
Aveti accent bun. - Pai da’ am lucrat in port, si acolo trebuia sa invat. „Buongiorno signore. Che fare questa giorna?” „E bene, signore.” „Mi dica, per favore, una sigara.” „Prego, signore.” „Tu, pittore? Grande pittore.” „Romania, Ceausescu...” „Silence, gura! Galera”. In port se vorbea italiana si engleza, dar din engleza stiu doar atat: „Let’s go.” Daca traiam intr-un mediu mai intelectual... Dar poate nu ajungeam artist. Eminescu sa stiti ca nu si-ar fi scris niciodata operele daca nu traia in mizerie. L-a inspirat viata. Astia, care sunt feciori de bani gata...
Sunteti un cititor de presa harnic? - Frunzaresc, dar nu citesc orice banalitati. Cel mai mult imi place filosofia. Bancuri mai putin, desi e bine sa stii si din astea. Uite, mi-a dat nea Dan o carte despre Brancusi. Nu citisem pana acum despre el, nu stiam ca a fost asa de mare. Zic: „Domne’, daca o sa ajung la Paris, prima data vreau sa merg la atelierul lui Brancusi.” Mi-a explicat nea Dan pe unde e. Am vazut o pictura de-a lui Picasso la un muzeu din Basel. Mi-a placut mai putin. Era arta din asta, cubista, dar el nu era cubist. A facut arta asa, mazgalita. Brancusi nu se intelegea cu el. Era prieten cu Duchamp. Brancusi ii spunea lui Picasso: „Dta nu esti pictor, faci magie.” Eu am fost intrebat care popor imi place si am spus ca nemtii. Mozart, Beethoven, Schiller nu va spun nimic? Au si englezii oamenii lor, dar nemtii sunt vioara intai a lumii.
Despre romani ce parere aveti? - Foarte proasta. Sunt putini romani. Si nu pentru ca a spus Dinica „o tara cu zece mese si cateva scaune.” De fapt, asta a spus-o Petre Tutea, Dinica o imprumutase. Dar daca oamenii nu citesc... Stiu de la Copilul care m-a descoperit. Copilul e Ovidiu Fenes (n.red- artistul Ovidiu Fenes l-a descoperit pe Ion Barladeanu cautand materiale pentru propriile sale colaje.).
Cum v-a descoperit? - Aveam un carut cu trei roti si umblam prin cartier carand gunoi. O data am batut recordul, am dus 285 kg de fier. Va dati seama ca am carat mai rau ca un magar. Am invins transportul asa cum a invins sportivul de pe vremuri, Bikila Abebe. Cand a aparut Copilu’, aveam niste coperti, niste cartoane de carte in carut. „Ce faci cu ele?” „Sunt arta.” „Cum sunt arta?” „Au o patina. Da’ ocolim blocul si mergem la mine, ca iti dau si cartoane. Domne’, si eu sunt artist.” Dupa ce i-am aratat, nu mai scapam de el. Venea mereu pe la mine. Pe urma a vrut sa ma corupa. Mi-a spus ca a gasit un american care vroia sa cumpere. I-am spus ca nu vreau si ca intr-o zi o sa le dau foc. Acum doi ani asa eram, nu glumesc. A mai durat un an pana am taraganat.
Acuma unde locuiti? Unde e garsoniera? - Aproape de Scala, pe Dionisie Lupu.
E frumoasa? Pai sunt in centru. Daca am timp sa ma duc sa dau de mancare la porumbei, ma duc. Mai gasesc paine, o faram frumos. Odata m-am dus la Ateneu si stateau saracii pe sus si i-am fluierat. Stiti cum au venit, cum au tabarat pe mine? Veneau si in brate. Eu iubesc animalele. Imi pare rau ca am taiat o data o gaina.
Dan Popescu, galerist si critic de arta:
„In colajele lui Ion Barladeanu e evident ca e foarte important efectul plastic, dar exista tot timpul o narativitate. Nea Ion nu le numeste colaje, le numeste filme. Stilistica pop e prezenta pentru ca sunt vehiculate anumite branduri de dinainte de 1989, deci e un fel de proto-pop. El face o arta pentru sensibilitatea anului 2000. Dar e mult suprarealism acolo, mult dadaism, multa ironie, e si banda desenata - deci e o stilistica hibrida.”
Documentarul "Lumea vazuta de Ion B." poate fi vazut la HBO in 27 decembrie, de la ora 22,35, si in noaptea de Revelion, de la ora 04,10.
Cica ajunge Bin Laden la poarta raiului. Apare Sfantul Petru care ii zice: -Tu doar nu vrei sa intri? La care Bin Laden ii raspunde: -Nu, dar aveti voi 3 minute sa iesiti!!!
DEFINITIA CASATORIEI...... 3 variante scurte DEFINITIA RELIGIOASA. Act religios care consta in a crea un rastignit in plus si o virgina mai putin.
DEFINITIA JURIDICA. Sentinta prin care condamnatul la vesnicie este eliberat numai pentru rea purtare.
DEFINITIA MATEMATICA. Adunare de probleme, scadere de libertati, inmultire de responsabilitati, impartire de bunuri.
Sotia unui scotian, o femeie de o zgarcenie rara, se pomeneste cu sotul ei venind acasa in fuga, fericit: − Marry, am castigat la loterie 5000 de lire ! Femeia se intuneca la fata, apoi intreaba: − Da? Si cat a costat biletul?
Se intilnesc reprezentantii fabricilor de bere Becks, Heineken, Carlsberg si Guiness. Fiecare comanda o bere. Cel de la Becks o bere Becks, cel de la Heineken o bere Heineken, cel de la Carlsberg o bere Carlsberg, iar cel de la Guiness, spre uimirea celorlalti, cere o Coca-Cola. Cei trei intreaba nedumeriti: − Tu nu bei bere? − Pai daca voi NU beti bere, atunci nici eu!
Este adevarat ca “banii vorbesc” cel mai des ei imi spun: “La revedere!”
Un cuplu proaspat casatorit era pe terenul de golf. Si la un moment dat el loveste puternic mingea cu crosa care ajunge fix in geamul unei case din apropiere. Si asa cum e de asteptat, geamul se sparge. Amandoi speriati se indreapta spre casa. Intra timizi in casa si spre surprinderea lui statea un barbat cu un turban pe cap, langa o vaza sparta. Barbatul speriat: − Domnule, va rog sa ma scuzati, o sa va platim pagubele. − Stai domne linistit, eu sunt un duh si timp de 2000 de ani am fost inchis in aceasta vaza. Pentru ca m-ai eliberat iti voi indeplini doua dorinte, dar vreau sa-mi indeplinesti si tu mie una. De acord? − Sigur ca da!. − Sa auzim dorintele. − Paaai, as vrea sa ajung director la firma unde lucrez. − Ok, se rezolva de maine vei fi director. A doua dorinta? − As dori sa locuiesc impreuna cu sotia mea intr-un palat! − Se rezolva de maine locuiti in palat. − Si acum vine si dorinta mea. Avand in vedere ca de 2000 de ani n-am mai vazut femeie, as dori sa ma culc cu sotia ta. Asta gandindu-se la dorintele indeplinite de duh este de acord si pleaca iar pe terenul de golf, lasandu-si nevasta cu duhul cel sfant. In timpul actului, printre gafaituri duhul o intreaba pe femeie: − Auzi, da cati ani are sotul tau? − 31 − Pai si la 31 de ani, mai crede in duhuri?????
Reguli De Circulatie In Bucuresti
Regula 1 In Bucuresti nu exista reguli.
Regula 2 Niciodata nu trebuie sa vorbiti despre faptul ca in Bucuresti nu exista reguli.
Regula 3 Orice portiune libera de asfalt constituie un loc ideal de parcare. In aceasta ordine de idei, faptul ca acea portiune de asfalt este in fata unei curti cu garaj, in mijlocul unei intersectii sau pe linia de tramvai, este total irelevant.
Regula 4 Oricine isi poate gasi un loc de parcare "platit" in jurul blocului, atata timp cat este primul care isi scrie pe asfalt numarul cu vopsea si isi monteaza gardulet de fier.
Regula 5 In Bucuresti nimeni nu are propriul lui loc de parcare. Primul venit e primul servit. De asemenea primul sosit are dreptul de a-si marca teritoriul cu urina.
Regula 6 In Bucuresti nu se aplica regula prioritatii de dreapta. Sau de stanga. Sau de mijloc. Prioritate are intotdeauna cel care are masina mai mare si un levier in portbagaj.
Regula 7 In Bucuresti toate semnele de circulatie sunt adresate exclusiv soferilor din provincie.
Regula 8 Niciun sofer din provincie nu are ce cauta in Bucuresti. In cazul identificarii unui sofer din provincie se depaseste pe dreapta, se claxoneaza si se deschide geamul la jumatate pentru intimidare.
Regula 9 Claxonatul este un semn de apreciere prin care doi soferi se saluta si isi comunica unul celuilalt faptul ca si-au remarcat masinile.
Regula 10 Benzile sunt facute doar pentru biciclisti. Ce om decent ar putea sa conduca o masina printre doua linii paralele?!
Regula 11 Adevarata semnificatie a culorilor de la stop este Rosu: in principiu opresti, insa regula poate fi incalcata de Salvare, Pompieri, coloane oficiale si tineri intre 18 si 20 de ani sau de cei care nu poseda permis de conducere dar totusi se afla la volan. Galben: in principiu ai voie sa treci mai departe, insa doar daca ai peste 200 de km/h, iar masina este tunata si are jenti de aliaj cu spite. Verde: treci, insa nu in mod obligatoriu, putand si sa tragi un pui de somn. Daca totusi nu ai plecat de la stop in 10 secunde de la aprinderea becului verde inseamna ca esti de acord sa suporti consecintele.
Regula 12 Nicio masina cu girofar nu se grabeste de fapt sa ajunga undeva, decat cel mult sa ia comanda de la pizza. Ce rost are ca altii sa manance pizza in timp ce tu stai blocat in trafic.
Regula 13 Femeile nu deosebesc stanga de dreapta, nu conteaza deci ce mana folositi pentru a le semnala o eroare.
Regula 14 Abtibildurile cu bulgari de foc, siglele de mercedes si crucile agatzate de oglinda cresc personalitatea masinii si implicit sansele de a avea prioritate candva.
Regula 14 si 1/2 Niciodata nu poti avea destule cruci, icoane si matanii agatate de oglinda retrovizoare.
Regula 15 Absolut toti pietonii sunt cretini si nu stiu de fapt ce vor sa faca cu viata lor.
Regula 16 In lunile calde este absolut obligatoriu mersul cu toate geamurile deschise, aerul conditionat pornit si muzica (preferabil manele sau Parazitii) la maxim.
Regula 17 Semnalizarea schimbarii directiei de mers este rezervata strict incepatorilor, femeilor si soferilor din provincie.
Regula 18 Orice conflict in trafic poate fi rezolvat amiabil cu sabii topoare si cativa prieteni chemati prin telefon.
Regula 19 Linia de tramvai este o pista secreta de accelerare.
Regula 20 Toti cei care spun ca nu blocheaza intersectia, blocheaza intersectia.
Regula 21 Statia de troleu este un loc ideal de parcare pe timp de ploaie pentru ca are copertina.
Regula 22 Orice daune produse masinii in trafic se raporteaza la politie folosind parola secreta "Asa am gasit-o de dimineata in parcare"
Regula 24 Orice blocaj in trafic este vina exclusiva a primariei care nu este in stare sa administreze drumurile mai bine.
Regula 25 Oricine nu este de acord cu aceste reguli este pieton, femeie sau sofer din provincie.
Jeff Dunham i Achmed Martwy Terrorysta - POLSKIE NAPISY
Pentru a priva Moscova de influenta in Transnistria, Ucraina si Moldova recurg la o miscare surprinzatoare, scrie publicatia rusa Nezavisimaia gazeta. La 28 decembrie, presedintele ucrainean Viktor Iuscenko, impreuna cu seful interimar al Moldovei, Mihail Ghimpu, vor instala primul stalp de granita pe malul stang al Nistrului. De acolo va incepe demarcarea sectorului transnistrean al granitei moldo-ucrainene si care se va afla sub monitorizarea expertilor UE.
Surse ale adminstratiei de la Tiraspol au catalogat acest eveniment drept inceputul sfarsitului independentei regiunii. In opinia respectivelor surse, imediat ce granita ucraineano-moldoveana va fi demarcata si controlata strict de UE, Transnistria va ramane, in virtutea normelor de drept international, pe teritoriul Moldovei. Din acel moment, peste granita ucraineana din Transnistria nu va putea trece nici o masina cu marfa, fara permisiunea Chisinaului.
De fapt, asta inseamna sfarsitul regiunii aflata sub aripa ocrotitoare a Rusiei, si unde stationeaza Grupul operativ al trupelor rusesti. E adevarat, procedura va dura minim trei luni, timp in care multe se pot intampla, inclusiv la Kiev, unde se apropie alegerile prezidentiale, scrie Nezavisimaia Gazeta.
FOTOGALERIE Tudor Gheorghe a prezentat spectacolul 1989-2009 Degeaba: N-avem ape minerale, n-avem gheata, nici hartie, n-avem varza de sarmale, dar avem democratie
. Cine a fost pe langa ei, cine i-a indrumat. In tara sunt mai norocosi, ca n-au atata marmura pe ei. Si mai ies din cand in cand si povestesc.
La mine vine unu' mereu si ma-ntreaba cum a murit el si de ce. Imi vine sa intru in pamant de rusine! Sa-i spun? E ca si cand ar muri a doua oara. Tac si-mi las privirile-n pamant. Si el tace si ma priveste bland si iertator, dureros de greu... Si-atunci il rog sa ma ierte. Sa NE ierte, precum si noi iertam gresitilor nostri, acum si in vecii vecilor, amin!"
"Primeste-i Doamne-n casa ta/ Pe cei ce vin din Timisoara/ Ei sunt ofranda cea mai grea/ Pe care ti-o trimite tara." (Ruga la Timisoara) a fost urmata de un pasaj epic mai vesel, o scurta analiza vestimentara a celor care si-au legat numele de Revolutia din '89.
"Mircea Dinescu imbracat in pulover. Petre Roman imbracat in pulover. Silviu Brucan imbracat in pulover. Gelu Voican Voiculescu imbracat in pulover. Sergiu Nicolaescu imbracat in pulover. Petre Roman imbracat in alt pulover... El avea doua..
Mie-mi vine sa ma duc sa-i intreb unde-au pus puloverele alea de ne-au luat noua ochii-n atunci. Si de ce le-ati abandonat asa de repede si-au imbracat costumele fostilor activisti de partid? Ca stau pe ei la fel. Si daca le-au abandonat, macar le-au ascuns bine? Daca le gaseste generatia asta nervoasa si le-mbraca? De dracu, o luam de la-nceput? Adica totul a fost degeaba? Nu, nu, nu, pentru unii n-a fost degeaba. N-a fost degeaba deloc, au ajuns bine, bine de tot. Asa de bine, ca au uitat de unde au plecat. Isi mai aduc aminte de noi asa, in preajma alegerilor. Coboara, ne imbratiseaza, se fotografiaza cu noi, sunt populari... Dup-aia pleaca sa-si vada de interesele lor. Sunt lucruri pe care bietul roman de rand nici nu le viseaza.
Dar domnilor, fiti atenti ca unii dintre noi au gasit puloverele alea. Si se pare ca incep sa le imbrace. Si daca le imbraca, vor sti ce au de facut. [...] Le vor intalni probabil stafiile celor morti degeaba. Mai intai vor inchide granitele. Si dup-aia vor pleca sa va caute, sa va bantuie, sa va colinde."
A venit apoi vremea colindelor cu substrat...: Vin colindatorii ("Am murit degeaba, ce-ati facut din tara leru-i ler") si La fereastra cu gutuie.
"Doamnelor si domnilor, acest spectacol nu e un rechizitoriu, acest spectacol e o meditatie asupra celor 20 de ani care au trecut peste noi, e un indemn la generatia tanara sa spere si generatiei noastre sa nu uitam. M-a durut, sincer sa fiu, ieri - Parlamentul Romaniei, dupa ce Presedintele a depus juramantul, in partea a doua, cand a fost sesiunea solemna, au plecat multi dintre parlamentari. Mai ca la 20 de ani ar fi trebuit sa fie. Stiu ca-s probleme, sunt spaime, dar oricum... Ar fi fost bine. Ia uite aicea, parc-ar fi Parlament... Mama, daca ati fi dumneavoastra parlamentarii Romaniei. Oricum sunteti prea multi!"
"Acest spectacol e mai special in viata mea artistica, pentru ca daca pana in '89, cand ma intreba Cenzura "ce e cu poezia asta?", dadeam vina pe poeti. "N-am scris eu Ursul romanesc, a scris Beniuc. N-am scris eu Balada de copilarie, a scris-o Paunescu. Intrebati-i pe ei!" Ii aranjam! De data asta, tot ce cant, tot ce va spun, am scris eu."
"Aceasta prima parte a fost o parte chiar solemna, de omagiere, frumoasa, zic eu. Si solemna. Acum intram intr-o zona putin mai relaxanta pentru noi, pentru ca asa suntem noi, romanii. In momentele mai disperate ne gasim zambetul si stim sa trecem peste ele cu usurinta."
"Si poemele ma cheama/ Sa le trec fara de vama" (Colinda), a cantat maestrul Tudor Gheorghe, vorbind apoi despre cum "Poetul canta de se-ncheaga lumina sangerie a serii. Nici un descantec nu dezleaga aceasta taina a inchegarii. Incremenita de uimire noaptea luceferii si-i stinge. Tacerea e o razvratire a mortii cand poetul plange! Cand rade, cearcanul amiezii se face uger si de-nfloare. Sa vina si sa suga iezii ramasi orfani de caprioare. De-o vreme insa tace, bietul. Slujbasii, de tremura slujbasii. Domnilor, a tacut poetul! Semn rau! Ne-or blestema urmasii!"
"Vor fi cateva colinde - e vremea lor - mai altfel. Ne iarta Dumnezeu! Ca vom strecura o doza mica de rautate in ele." - Am venit si Colind de parlamentar ("Dac-as fi cantat eu cantecul asta acum cateva luni, eram Ministrul Culturii").
"Acum va rog sa ma credeti - am prieteni foarte buni, parlamentari, oameni exceptionali. Unii dintre ei mi-au si zis, ma Tudore, ce frumos cantai tu numai cu chitara asa... Sau nu, cel mai bine cantai cu taraful, folclor. Nu, dar am avut probleme si cu folclorul - in alegerile trecute. A venit la mine un om politic - nu-i spun numele, ca nu conteaza... El nu conteaza... nu numele! :) - si mi-a zis "Ma nea Tudore, stii ca n-ar trebui sa mai canti cantecul asta, Foaie verde..." "Care ma?" "Asta, dom'le, cu Foaie verde... stii dumneata care". Eu ma faceam ca nu stiu...
Intr-adevar, era foarte frumos. Un cantec popular absolut splendid. "Bate vant varfurile/ Pe mine gandurile/ Sa-mi iau potecutele de toate colnicele/ C-asa-i lumea trecatoare/ Unul naste si altul moare". N-avea nimeni... aici era jalea: "Unul pleaca, altu' vine/ N-am nadejde de vreun bine" zice "Asta-i asa, mi se pare ca e o trimitere". "Ba nene, zic, ai ramas rau de tot. Ai ramas atunci... Desi erai tinerel pe vremea aia, ai ramas atunci...". Asta spuneam, ca am prieteni buni, oameni exceptionali, care nu se regasesc nici o clipa in dragalaseniile pe care le propun eu. Dar unii n-aveau nici o vina ca se supara. N-ar trebui sa se supere, ar trebui sa fie asa, nonsalanti..."
"Ma, la prima legislatie, primii senatori, primii parlamentari romani, aia ar fi trebuit sa-i punem in calendar. Aia inca nu stiau cum e chestia asta, cu "sa fii": aia se duceau la servici, adica ei n-apucasera sa iasa din sistem. Ei erau... normali! Aia care s-au prins unde vine chestia au ramas, nene. Si-n prima etapa, daca tineti minte, nu stiu ce le puneau in mancare acolo, la cantina, se ingrasau ingrozitor. Da' repede! Acum nu mai e aceeasi poveste, pentru ca au tot felul de sali de fitness, au invatat.
Asa mi-e drag! In mintea mea, nu vad decat doi oameni jucand tenis la Parlamentul Romaniei. Pentru mine, Valeriu Tabara si cu ministrul de-acum de la Finante. Mi-e drag sa-i vad jucand tenis pe ei doi. Mi se pare extraordinar cum arata ei. Ii vedeti? Poate ca voi avea bucuria sa ma invite la un meci."
Au urmat cateva piese cantate la chitara de Tudor Gheorghe, fara ajutorul orchestrei, printre care Colind de fost parlamentar ("N-am fost mult, dar cat am fost/ Trece vremea, trece/ Sigur mi-am facut un rost/ Trece vremea, trece").
"Intr-o piesa a lui Sorescu - exceptionala, nu stiu de ce nu o mai pune nici un teatru: A treia teapa... asa se chema spectacolul - aveam eu in scena doi colegi care stateau infipti in tepe, de la inceputul pana la sfarsitul spectacolului. Un roman si-un turc. Vlad Dracul, eu jucam Tepes... Si discutau, ii intreba pe astia: "Ba, tu de ce stai in teapa?" "Pai da eu am vrut sa trec dincolo". Asta era inainte de '89. Acuma poate nu mai au sens, pentru cei tineri, vorbele astea. Dar atunci erau cutremuratoare. "Am vrut sa trec dincolo, la turci" "Ce sa faci tu la turci?" "Sa vad muzeele!" "Dar tu?", zice "Io-s de mic, m-au dat la turci si de dorul tarii m-am intors inapoi, sa-mi vad pamantul patriei". "Da? Si te-au uitat in aerul patriei!" Astia doi stateau in tepe si comentau viata politica a tarii. Era un fel de Sinteza Zilei, ca sa zic asa. Intelegeti?
Si discutau ei. "Am prins si niste vremuri mai agitate" Eu acuma ma simt exact asa: in teapa, fericit ca am prins niste vremuri mai agitate. Dar cred ca si dumneavoastra va simtit asa: adica teapa aveti fiecare, ati luat-o, nu e problema! De ce spun asta? Pentru ca aceasta agitatie politica, la nivel inalt, mi se pare extraordinara. Ma, da e o agitatie de numa-numa. Mie-mi place cum se muta ei de la un partid la altul. Repede, asa. Sunt fascinat! Dar nu de-acuma! Nuuu! Pai am scris cantecul de vi-l spun acuma... atunci, acum 15 ani. Ma, nu s-a schimbat nimic, e tot asa parca. Adica n-au invatat! I-auzi ce frumos e si adevarat! Diferenta e ca atunci cand am scris eu asta, erau mai multe partide. Si aveau unde sa se duca. Pai aveam un prieten la Craiova care fusese in noua partide in doi ani!"
"Cand cu una, cand cu alta, cand cu raul, cand cu balta, cand cu acul, cand cu ata, cand cu vantul, cand cu ceata, cand cu parul, cand cu cioara, cand cu dracul, cand cu moara", s-a jucat maestrul cu vorbele, concluzionand usor amar: "Daca n-ar fi asa de trist, ar fi asa de vesel!"
"N-am uitat nimic din toate cate ne-a fost dat sa le traim pe-aci/ Am trait cu vrute si nevrute si am murit cu fiecare zi/ Am tacut atat amar de vreme/ Cantecele mi le-am strans de gat cand veneau spasite sa ma cheme/ Mi-a fost mila si mi-a fost urat/ Simt un fel de abur de lumina, care parc-ar vrea si parca nu sa umbreasca partea mea de vina/ Care-a fost si care e si-acu/ Dar de-o vreme simt sa se topeste sila-n deznadejde/ Si ma tem de sictirul care ma-nveleste si de lipsa oricarui indemn." a recitat Tudor Gheorghe din Amaraciune, pentru ca restul piesei sa fie cantata.
"Caini slabanogi, se plimba urdurosi prin piata mirosind a portocale/ Tarani tacuti si vagabonzi soiosi si kiwi si banane si curmale/ Deodorante, lapte praf, ciorapi, sapunuri, toate puse pe-o taraba/ Alaturi, pestii, tari, bibani si crap, inghesuiala, lume multa, graba/ Miros de branza si de mititei, de varza acra si de zoaie amare/ Funii de ceapa, siruri de ardei.../ Frunze de dafin, boabe de piper, legume de sezon, chite si fire/ Si maini batrane intinse care cer, sacoselor flamande, miluire/ Si preturile care cresc, mereu/ Si banii care nu mai vor s-ajunga/ Sa vina in piata asta, Dumnezeu/ Sa cumpere, de are bani in punga!"
"N-avem ape minerale/ N-avem gheata nici hartie/ N-avem varza de sarmale/ Dar avem democratie", a strigat apoi, punctand aspectele negative ale modului in care au ales romanii sa inteleaga democratia. "Duritate-n exprimare/ Ras strident si marlanie/ S-a dus dracu-orice candoare/ De cand e democratie!" "Dar decat asa, parinte/ Naclait de pesimism/ Scoate-ma din necuvinte/ Da-ma-n totalitarism!"
"Intre ce-am visat sa fie si ce este... e cale lunga. Cand da mucegaiu-n vie, vinu-ti face gura punga. De vreo zece ani incoace, mucegaiu-n via noastra se rasfata intr-o albastra stare in care nu se coace si-ocroteste agurida sa ramana asa cum este: acra, astringenta, in bride sa ne stranga ca-n poveste. Iar noi, de dulceti, la acru zicem: multumim, parinte, ca profanul este sacru si nebunul e cuminte!"
"Da, prefecturile se fac, iar, Comitete judetene/ Oameni tineri care tac si te privesc lung printre gene/ Au invatat, uluitor de repede ce e puterea/ Si calca sigur si cu spor/ Stiindu-si foarte bine vrerea".
"Cat de repede s-au dus anii astia ce trecura/ Nu mai am vazut ca nu-s si-am imbatranit in ura!"
"Nu e prea incurajator cantecul asta, dar...": "Nu m-am temut de lupii maturi/ Le tai un cal batran si-i saturi/ Da' ce ne facem cu cateii?/ Care in numele ideii/ de Revolutie se-ngrasa/ Si-abia despachetati din fasa/ Incep sa scoata coltii tineri/ Si-o musca si pe Maica Vineri/ Daca la ora programata n-au portia asigurata/ Atentie la catalandri/ Cand sunt satui se joaca tandri/ Se harjonesc in haita mica/ Dar cresc si se-nraiesc/ Si stim c-atunci cand haita se mareste/ Nici Dumnezeu nu-i mai opreste!/ Ajung la randu-le lupi maturi/ Si nu mai sti cu ce sa-i saturi/ Ca sunt scoliti si au pretentii/ Sunt rude toti cu disidentii/ I-a chinuit nomenclatura/ Si-au trebuit sa-si tie gura/ De-aceea vor acum sa muste/ Sa n-aiba cine sa-i impuste/ Nu m-am temut de lupii maturi/ Le tai un cal batran si-i saturi".
Ajutat din nou de orchestra, ca un veritabil artist rock, maestrul ne-a explicat cum "au facut copiii nostri dinti, musca din bunici si din parinti".
"Cel mai greu dupa una asemenea moment, de o asemenea forta tragica, as zice, e sa continui in aceeasi nota. Ca e cumplit! Nu atat pentru mine, cat pentru domniile voastre! Doamna Tudor imi spunea ca nu e bine, ca trebuie sa gasesc ceva... "Nu poti sa lasi publicul asta, esti artist"... Mai ales ca noi suntem un popor cu umor. Un popor absolut extraordinar. Spuneam: eu cred foarte tare in aceasta generatie care vine - va tin putin de vorba ca sa iesim din starea asta, mi-e mai usor mie - cred ca generatia asta are obligatia sa reconstruiasca aceasta tara. Astia mici. Astia au un umor fabulos.
"Va spun, veneam acuma, pe a nenorocita de vreme, de la Craiova. A, vreau sa va spun ca ma simt obligat sa aduc multumirile mele, absolut fara limita, acestor buni colegi, acestor muzicieni exceptionali, care s-au aventurat intr-un periplu pe vremea asta cainoasa. Nu numai ca au venit de la Craiova, dar m-am dus cu ei si la Constanta. Au facut de la Constanta o noapte intreaga. I-a intors de pe autostrada. Eu am vazut, am fost acolo. Atata a nins... dar s-a pus vantu'! Vantu' asta e nenorocire. Si al dracu', cum invarte el zapada, c-o pune exact la Dragna, stii? Acolo e ceva, un fel de Triunghi al Bermudelor. Vjjj, se invarte pe la Slobozia si hap, pune zapada acolo!
Va ganditi ca atunci cand au inceput sa o construiasca, adica in secolul trecut, inainte de 2000, cand s-a pus proiectarea, ma daca la atat sa se fi gandit: "Sa punem niste stejari pe margine, asa..." Acum erau seculari! Dar va dati seama? Numai la noi autostrada trece prin Baragan. Am umblat prin lume. Ba, la toti, ori trece prin paduri, ori e munte in partea asta, apa in partea astalalta. E ferit! La noi... deschis. Sa se vada totul! N-avem nimic de ascuns. Si-acesti minunati oameni au infruntat inteligenta constructorilor de autostrazi din Romania... Si-au batut calea asta lunga! Ei sunt Corul si Orchestra prestigioasei institutii care a facut 105 ani! Pe 17 decembrie, Societatea Filarmonica din Craiova a facut 105 ani! Deci domniile lor sunt membri ai Orchestrei Simfonica a Filarmonicii Oltenia.
Pe 18, cand am venit, am facut de la Craiova pana la Bucuresti, doua ore, trei ore, doua ore jumate. Astia de la radio spuneau: "drumul e rau intre Slatina si Colonesti." Eu eram pe-acolo: era uscat, nu era nimic, totul era bine, perfect. De unde or fi aflat ei ca e... Ii minte satelitu', cred, vad altu'. Si cand am ajuns in sfarsit la dumneavoastra in comuna... o placere! Am facut patru ore! M-am dus spre Tineretului, ca am un apartament, sa las masina, dup-aia sa vin la sala, sa repet.
De-aia iubesc acest popor si-aceasta generatie care vine din urma, in care am o incredere absolut totala. Au un simt al umorului fantastic. Vorbesc de astia din clasa intai, a doua. Astia sunt viitorul. Astia nu vor fi alterati. Au misto-ul in sange! Au pornirea facuta. Pentru ca replica de mi-a dat-o unul de sapte ani, cu o basca trasa aicea - erau vreo 4-5 insi si faceau un om de zapada. Si eu am parcat masina greu, m-am dat jos si am vrut sa fiu si eu... erau viitorii mei spectatori, sa ma iubeasca, sa ma dau bine cu ei :) Fanii mei de maine! Si am zis: "Ce faceti, ma, aici? Pe cine faceti voi aici?" Sa vad daca sunt destepti. Si unul s-a uitat asa la mine, smecher, se vedea, fata de viitor prim-ministru: "Pe Boc!" Va dati seama fiara aia ce va ajunge? Mititel, atata e... sa-mi spuna mie... bine, faceau un "omulet" de zapada! Bine ca n-a venit Iohannis! Nu mai stiau copiii ce sa-mi spuna acum" :)
"Si doamna Tudor imi spunea sa-i gasesc un cantec care sa inspire spirit de incredere pentru viitorul... ala... Si m-am gandit la asta, dar vorbesc foarte serios": "Ia-ne, doamne, orice perspectiva/ Roza, tricolora, cum o fi/ Ia-ne si bomboana din coliva/ Dar reda-ne verbul a iubi." a cantat artistul, din nou doar cu chitara.
"Doamnelor, domnilor, in preajma de Sfinte Sarbatori, de Craciun si de Anul Nou, cu acest indemn si cu rugaciunea de a ne iubi intre noi, sa ne aducem aminte totusi ca suntem in perioada colindelor frumoase. Si sa plecati din aceasta seara, sa uitati aproape tot ce v-am spus, aproape tot: nu trebuie sa uitati inceputul spectacolului, in nici un caz, uitati jumatatea lui, inceputul in nici un caz. Si cateva lucruri din final. Si plecati cu aceasta stare de transfigurare a colindului romanesc, pe care a gandit-o Marius Hristescu": Sculati boieri/Florile dalbe.
Colinde de Craciun-Stefan HruscaLa poarta la Tarigrad,Ziurel de ziua,Sade-un fecior de-mparat,Ziurel de ziua.Cu parutul retezat,Ziurel de ziua,In carjuta rez...
Nasterea Domnului se strecoara mereu in vietile noastre, pana vom pricepe de ce. Printre doze letale de carnati, runde de politica jucate pe barna suspendata deasupra flacarilor ambitiei si somnul vrednic spre care ne-asternem incercand sa ne trezim ...
O LECTIE DE PATRIOTISM
Este prima data cand , comunitatea romaneasca din diaspora , una din cele mai invrajbite comunitati de emigranti din lume, [PRIETENII STIU DE CE!] ,a fost unita intr-un vot decisiv si cu o mobilizare exemplara ......Votul din diaspora nu a fost pentru Traian Basescu ci a fost impotriva a 20 de ani de minciuni manipulari si ticalosii,iar noi am vazut limpede ca patriotismul reprezina reperul care ne poate aduna ,diaspora ne-a dat o lectie
Rank user: florika are rank user 5, ca urmare a activitatii pe Ziare.com (17720 puncte). Votul lui valoreaza cat 5 voturi standard. Da click pe rank pentru a vedea sistemul de punctaj.', BORDERCOLOR, '#86add8', LEFT, true, BGCOLOR, '#ffffff', WIDTH, -200 );" onmouseout="UnTip()">x5
astazi, 09:54
craciun fericit
gagiule ti-am dat numai 5 stele ca nu am putut sa-ti dau mai multe. eu vietuiesc de multa vreme in usa. am in casa steagul romanesc pe care il inalt la fiecare sarbatoare fie crestina fie nationala. dupa umila mea parere esti si mai roman numai atunci dupa ce simti lipsa romaniei. am fost zilele acestea la o familie de romani niste oameni trecuti de 70 de ani. taiau un pork. aveau steagul romaniei sus pe catarg. doamna cauta cd-ul cu imnul romaniei si valeriu hrusca acela despre colinde. gagiilor si gagicilor romani de acasa va urez un craciun fericit. sa va dea domnu' sanatate maxima, norok si intelepciune. tarisoara noastra asa cum e ea acum sa'si revina. revin poate romanii din diaspora pretuiesc mai mult draga romanie din cauza lipsei ei. va scriu aceste rinduri cu lacrimi in ochi. va urez craciun fericit dragii mei romani indiferent unde vietuiti acum
![[Realpolitik - Ion Birladeanu.jpg]](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhQ1AeePFFbYbGA5XSqxHxZwJWY2ouKyI6uppPY1hm1BP5tsaSyeUuEX5yyWWwEiHjTB6WrdKZzaqyC61bjLxvUbZPdTOolYIwvUY66RwPfv9mcyJ0V-s6vfxu-0sr0kaJQxBacf-OvVfw/s1600/Realpolitik+-+Ion+Birladeanu.jpg)
La 63 de ani, Ion Barladeanu expune la Londra alaturi de lucrarile lui Andy Warhol si Marcel Duchamp, si vinde colaje cu 3000 de euro bucata. A fost gropar, hamal in port, „scriitor” de cruci. A locuit pana de curand la o ghena de gunoi de pe Mosilor. Descoperit acum doi ani de artistul Ovidiu Fenes. Curtat jumatate de an de galeristul Dan Popescu. Este eroul documentarului „Lumea vazuta de Ion B.”, realizat de Alexander Nanau, produs si difuzat in prezent de HBO. Dupa Londra si Basel, se pregateste sa-si arate lucrarile si la Paris, unde e curios sa vada atelierul lui Brancusi. N-ati mai cunoscut oameni liberi? Lui nea Ion i-a placut toata viata sa fie „ca pasarea cerului”, dar de-abia la batranete i-a suras sansa.
